DCBusiness Articole recomandate Sârbii își bagă gazele în Ungaria

Sârbii își bagă gazele în Ungaria

Sinisa Mali, ministrul sârb al Finanțelor, și Peter Szijjarto, ministrul de Externe al Ungariei
Ungaria și Serbia par să ajungă la o strânsă prietenie în pofida istoriei destul de zdruncinate a relațiilor dintre cele două state.

Ministrul sârb de Finanţe, Sinisa Mali, a anunţat miercuri un acord prin care Serbia va depozita 500 milioane metri cubi de gaze naturale în Ungaria iarna viitoare, transmite Tanjug.

Mali s-a întâlnit la Budapesta cu ministrul ungar al Afacerilor Externe şi Comerţului, Peter Szijjarto.

Săptămâna trecută, la deschiderea Târgului internaţional de agricultură de la Novi Sad, preşedintele sârb Aleksandar Vucic şi premierul ungar Viktor Orban au anunţat un acord prin care se permite Serbiei să depoziteze în Ungaria 300-500 milioane metri cubi de gaze naturale.

Adresându-se jurnaliştilor după întâlnirea cu Szijjarto, Mali a declarat că Serbia va putea retrage din Ungaria trei milioane metri cubi de gaze naturale pe zi în octombrie, şase milioane metri cubi de gaze naturale pe zi în noiembrie, decembrie şi ianuarie, şi trei milioane metri cubi de gaze naturale pe zi în în martie.

Szijjarto a afirmat că acest acord este o dovadă a prieteniei strategice dintre cele două ţări.

Viktor Orban este categoric: Un acord cu UE este ”foarte improbabil”

Ţară fără acces la mare, Ungaria rămâne dependentă de petrolul livrat de Rusia prin oleoductul Drujba.

Prim-ministrul ungar Viktor Orban, care blochează adoptarea unui embargou al Uniunii Europene asupra petrolului din Rusia, a apreciat ca 'foarte improbabil' un acord pe această temă în zilele următoare, transmite AFP. Într-o scrisoare trimisă luni preşedintelui Consiliului European, Charles Michel, liderul ungar mai afirmă că ar fi 'contraproductiv' să se ia în discuţie acest al şaselea pachet de sancţiuni la summitul UE din 30 şi 31 mai 'în absenţa unui consens'.

Ungaria, aflată în prezent în discuţii cu Comisia Europeană, 'nu este în poziţia de a accepta al şaselea pachet de sancţiuni atât timp cât negocierile nu vor fi ajuns la rezolvarea tuturor problemelor în suspensie', a scris Orban, subliniind că 'soluţiile trebuie să preceadă sancţiunile'.'Dată fiind gravitatea problemelor încă deschise, este foarte improbabil ca o soluţie completă să poată fi găsită înaintea summitului extraordinar' al UE, apreciază Orban.

'Sunt convins că a discuta despre sancţiuni la nivelul liderilor în absenţa unui consens ar fi contraproductiv. Aceasta nu ar face decât să evidenţieze diviziunile noastre interne, fără a oferi o şansă realistă de rezolvare a divergenţelor', adaugă liderul ungar, propunând ca 'această chestiune să nu fie examinată' la summit.

'Păstrarea unităţii Uniunii Europene trebuie să rămână prioritatea noastră', concluzionează Orban în scrisoare.

Ţară fără acces la mare, Ungaria rămâne dependentă de petrolul livrat de Rusia prin oleoductul Drujba. În acest context, Orban subliniază că embargoul propus 'ar cauza imediat serioase perturbări de aprovizionare în Ungaria' şi ar duce la creşterea preţurilor cu 'circa 55-60%'. CItește mai mult AICI

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele