DCBusiness Articole recomandate Rușii acceptă BITCOIN pentru gazul lor natural? Nimic nu pare IMPOSIBIL

Rușii acceptă BITCOIN pentru gazul lor natural? Nimic nu pare IMPOSIBIL

Niciodată nu iese fum fără foc
Rușii au cerut ca livrările lor de gaze să fie plătite în ruble. După ce au ridicat sprâncenele a mare mirare, europenii au răspuns într-un glas că așa ceva este imposibil. După care a urmat planul B. Dacă mai există și un al treilea în buzunarul Kremlinului, rămâne de văzut.

Cea mai populară monedă virtuală din lume, Bitcoin a crescut vineri, în contextul în care criptomoneda a fost prezentată de Kremlin ca o potențială metodă de plată pentru gazul rusesc, ceea ce a trezit apetitul investitorilor. 

Prețul bitcoin a depășit pentru scurt timp 45.000 de dolari în timpul ședinței de vineri, un prag simbolic pe care l-a atins doar de trei ori de la pierderile colosale înregistrate la începutul lunii ianuarie. 

Președintele rus Vladimir Putin a anunțat miercuri că Rusia nu va mai accepta plăți în dolari sau euro pentru livrările de gaze către UE. Câteva ore mai târziu, un oficial din parlamentul rus a declarat că țările care nu au sancționat Rusia ar putea folosi monedele lor locale sau chiar bitcoin, a relatat presa financiară. Cum se știe niciodată nu iese fum fără foc.

"Vestea a împins bitcoinul mai sus, dar există încă semne de întrebare", a declarat Ipek Ozkardeskaya, analist la Swissquote.

Către un "petrobitcoin"?

"China detestă bitcoin" și a interzis utilizarea monedei virtuale. Dar, se întreabă ea, Beijingul "se va răzgândi oare pentru a cumpăra petrol rusesc ieftin?"

"Ideea că petrodolarul ar putea fi înlocuit de un petrobitcoin adaugă un nou mod de a privi criptoactivele", se entuziasmează Marcus Sotiriou, analist la brokerul specializat GlobalBlock.

Interesul Rusiei pentru criptomonede este privit cu suspiciune de către băncile centrale occidentale: dintre toate clasele de active digitale, "cea mai mare îngrijorare a mea este legată de criptomonede în contextul rusesc", declara marți Christine Lagarde, președintele Băncii Centrale Europene (BCE).

Citește și Premieră absolută în Israel. Banca Leumi a făcut anunțul

Deocamdată, creșterea prețului rămâne determinată de interesul investitorilor, iar nicio plată pentru gazul rusesc nu a fost făcută în criptomonedă.

Într-o altă intersecție între gaz și criptomonede, gigantul american ExxonMobil a creat un program de utilizare a excesului său de gaze naturale, de obicei ars în aer liber atunci când este extras, pentru a alimenta "minele" de bitcoin, amintește Bloomberg.

Aceste servere gigantice garantează integritatea rețelelor bitcoin, mari consumatoare de energie. "Acest lucru ar asigura un minerit (creație) mai curat a bitcoin prin utilizarea unei surse de energie care este de obicei irosită în minerit, "ceea ce reprezintă una dintre marile preocupări ale investitorilor", a spus Sotiriou.

Articole recomandate Vezi toate articolele