DCBusiness Articole recomandate Un șoarece, cauza focarului de COVID-19 din Taiwan? Autoritățile sunt în alertă

Un șoarece, cauza focarului de COVID-19 din Taiwan? Autoritățile sunt în alertă

Se anchetează mușcătura unui soarece de laborator
Un incident neobișnuit a pus autoritățile locale dinTaiwan pe jar.

Taiwanul a anunțat vineri că investighează dacă o mușcătură de șoarece ar fi putut fi responsabilă pentru faptul că un lucrător de la un laborator de înaltă securitate a fost testat pozitiv pentru coronavirus, prima infecție locală din insulă în ultimele săptămâni.

Oficialii din domeniul sănătății se străduiesc să afle cum o angajată de la Academia Sinica, cel mai important institut de cercetare din Taiwan, a contractat virusul luna trecută.

Datorită granițelor în mare parte închise și carantinei stricte, Taiwanul a reușit să se mențină relativ ferit de coronavirus, inclusiv să învingă un focar local major la începutul acestui an, la originea căruia au fost piloții.

Oficialii din domeniul sănătății au confirmat că laborantul cu test pozitiv a fost mușcat de două ori de șoareci care au fost infectați cu coronavirusul.

Dar au spus că încă încearcă să afle dacă aceasta a fost cauza infecției sau dacă a fost infectată în altă parte în laborator.

China ”coace” o nouă pandemie? Un amplu studiu ne dă vești proaste

Chinezii, răsplătiți cu mii de yuani pentru informații legate de COVID-19

Dezvăluiri incendiare: Planul diabolic al experților chinezi de la Wuhan

"Indiferent dacă provine de la locul de muncă sau din comunitate, credem că posibilitatea de infectare de la locul de muncă este mai mare, deoarece nu avem nicio infecție confirmată în comunitate", a declarat reporterilor ministrul sănătății, Chen Shih-chung.

"În ceea ce privește interiorul locului de muncă, fie că este vorba de birou sau de laborator, am stabilit că laboratorul are un risc mai mare. Dar trabuie să investigăm dacă infecția provine de la mușcătura de șoarece sau din mediul înconjurător”, a adăugat el.

Laborantul nu călătorise recent și a fost vaccinat de două ori cu Moderna. Laboratorul de la Academia Sinica are al doilea cel mai înalt nivel de securitate biologică.

Ultimul caz local confirmat în Taiwan a fost înregistrat pe 5 noiembrie. Aproape 100 de contacte apropiate ale lucrătorului  au fost depistate și plasate în carantină.

Taiwanul a fost lăudat la nivel mondial încă de la începutul pandemiei pentru rapiditatea cu care a tras semnalul de alarmă cu privire la boala mortală emergentă și a reușit să o elimine la nivel local.

A înregistrat puțin peste 14.500 de cazuri interne și 848 de decese, majoritatea în timpul velului de la începutul acestui an, care a fost înăbușit.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele