DCBusiness Articole recomandate Relaxarea de după 13 mai. Ce avem voie să facem

Relaxarea de după 13 mai. Ce avem voie să facem

Se ridică mai multe restricții
Guvernul a anunțat că prelungește starea de alertă cu încă o lună, respectiv până pe 15 iunie 2021. Însă de această dată, autoritățile vor mai relaxa restricțiile.

Conform noilor decizii va fi permisă circulația persoanelor în afară locuinței sau gospodăriei începând cu data de 13 mai 2021, în intervalul orar 2:00-5:00 dimineață, pentru deplasare și participarea la sărbătoarea religioasă a credincioșilor musulmani pentru sărbătoarea Ramadan-ului.

Tot de la 13 mai este eliminată restricția privind participarea la organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase. Se va permite organizarea de procesiuni și/sau pelerinaje religioase numai cu respectarea regulilor de protecție sanitară, stabilite prin ordinul comun al ministrului Sănătății și al Secretariatului de Stat pentru Culte.

Se va crearea posibilitatea astfel încât competițiile sportive să se poată desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor doar ca evenimente test sau pilot, cu aprobarea Comitetului Național pentru Situații de Urgență, pe baza propunerii Ministerului Tineretului și Sportului și cu avizul Ministerului Sănătății. Participarea va fi permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate sau pentru persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 90-a zi ulterioară confirmării infectării cu SARS-CoV-2 sau a persoanelor care prezintă rezultatul unui test RT-PCR nu mai vechi de 72 de ore.

Citește și: Certificatul european de vaccinare. Când intră în vigoare

Vom putea merge la cinema sau la spectacole

Organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte se va putea desfășura cu participarea publicului peste 50% din capacitatea maximă a spațiului, dar și în acest caz doar că evenimente-test sau pilot, cu aprobarea CNSU, pe baza propunerii Ministerului Culturii și cu avizul Ministerului Sănătăți. Condițiile pe care participanții la astfel de eveniomente sunt aceleași ca și la evenimentele sportive, adică vaccinare, test PCR etc.

Comitetul interministerial va face o nouă evaluare a situației după data de 1 iunie pentru a ridica mai multe restricții sau dimpotrivă să reimpună restricții, înfuncție de situație.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele