DCBusiness Auto Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Programul Rabla, în discuție la nivel de Guvern și Minister

Florin Bănică
Preşedintele Administraţiei Fondului pentru Mediu (AFM), Florin Bănică, a declarat, marţi, la Ploieşti, că încă nu a fost luată o decizie cu privire la programul Rabla, punctând că speră să îl avem disponibil şi anul acesta.

"Programul Rabla (...) a fost anul trecut cu un buget de 200 de milioane doar pentru persoane fizice. Este o discuţie la nivel de minister şi la nivel de Guvern pe acest program. Încă nu s-a luat o decizie finală. Administraţia Fondului pentru Mediu este clar că va susţine acest program şi eu sper să-l avem inclusiv în anul 2026", a afirmat Florin Bănică într-o conferinţă de presă.

Citește și: Piața auto 2025: 155.855 autoturisme noi înmatriculate, +4,7% față de 2024

Oficialul a participat la semnarea unor contractele de finanţare aferente programelor derulate de AFM.

În ceea ce priveşte perspectivele pentru anul acesta, preşedintele AFM a arătat că va fi făcută o analiză amănunţită pentru a se stabili care sunt nevoile primarilor.

"Să ştiţi că Administraţia Fondului pentru Mediul o să facă o analiză destul de amănunţită la nivel de UNCJR (Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene din România - n.r.), să vedem exact care sunt nevoile primarilor şi ce ar trebui să deschidem. Intenţionăm să deschidem două proiecte pentru UAT-uri. Nu o să declar acum care sunt proiectele pe care le deschidem, dar cu siguranţă o să fie proiecte care o să vă ajute pe dumneavoastră pe viitor. O să facem o conferinţă de presă şi un anunţ în momentul în care o să stabilim aceste două proiecte şi bugetele de care o să aibă parte anul acesta", a spus Florin Bănică.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.