DCBusiness Articole recomandate Premierul Poloniei spune că țara are dreptul la compensații

Premierul Poloniei spune că țara are dreptul la compensații

Liderii lumii la ceremoniile organizate la Gdansk
Polonia trebuie să ceară compensaţii pentru pierderile suferite în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, a declarat duminică dimineaţa premierul polonez Mateusz Morawiecki, în oraşul Gdansk, cu ocazia festivităţilor de comemorare a 80 de ani de la izbucnirea războiului, informează dpa. 

"Trebuie să vorbim despre pierderile noastre... Trebuie să cerem adevărul şi trebuie să cerem compensaţii", a spus Morawiecki, citat de agenţia PAP. 

Pierderile cauzate de Germania în timpul acelui război au fost de câteva ori mai mari decât cele pe care le-a cheltuit Polonia pentru a crea statul după Al Doilea Război Mondial şi pentru dezvoltarea acestei ţări tinere, a spus Morawiecki. 

Germania a cerut iertare Poloniei la 80 de ani de la declanșarea celui de-Al Doilea Război Mondial

Premierul polonez a vorbit de la Westerplatte, peninsula atacată de forţele Germaniei fasciste la 1 septembrie, prima zi a ceea ce a devenit un război global care a durat şase ani. 

Polonia a pierdut circa 6 milioane de cetăţeni în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, inclusiv 3 milioane de evrei. 

Războiul a fost "un genocid de proporţii gigantice, un genocid asupra naţiunii poloneze", a spus premierul Morawiecki. În timpul războiului, Polonia a apărat valori fundamentale ale civilizaţiei europene, precum libertatea şi demnitatea fiinţei umane, a adăugat el.

Articole recomandate Vezi toate articolele