DCBusiness Actualitate Premierul Dăncilă cere demisa șefului CNAIR. Ce i se reproșează

Premierul Dăncilă cere demisa șefului CNAIR. Ce i se reproșează

Viorica Dăncilă
Premierul Viorica Dăncilă a cerut, în ședința de guvern de marți, demisia șefului Companiei de Autostrăzi, Narcis Neagă, căruia i-a reproșat întârzierea nejustificată a mai multor proiecte din infrastructură, printre care Autostrada Sibiu – Pitești sau drumul expres Craiova – Pitești. 

„Am cerut demiterea directorului general interimar al CNAIR. Așa cum am spus, nu mai accept niciun fel de întârziere în implementarea proiectelor de investiții, nici din partea autorităților, nici din partea constructorilor. Dl ministru Răzvan Cuc, am încredere că vă veți implica în continuare în implementarea proiectelor, astfel încât investițiile în infrastructură să se realizeze în termene cât mai scurte”, a spus Dăncilă.

Luni, premierul ceruse ministruluiui Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga. Într-un comunicat oficial s-a precizat că, "în urma analizei din care au rezultat întârzieri nejustificate şi un slab management al conducerii CNAIR în implementarea proiectelor de infrastructură de transport şi având în vedere determinarea Guvernului de a nu mai admite întârzieri în realizarea investiţiilor, prim-ministrul Viorica Dăncilă a cerut ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, revocarea lui Narcis Neaga din funcţia de director general interimar al CNAIR".

Citește și Rovinietă 2019. Ultimele informații. Se aplică începând de astăzi

Potrivit sursei citate, decizia vine după ce premierul a cerut Departamentului pentru dezvoltarea, promovarea şi monitorizarea proiectelor de investiţii în infrastructură o analiză referitoare la stadiul mai multor proiecte de investiţii în infrastructura de transport.

"Astfel, premierul a solicitat explicaţii cu privire la întârzierile de proiectare şi execuţie pentru tronsoanele 2 şi 3 ale autostrăzii Sibiu - Piteşti, precum şi la întârzierea lansării procedurii de execuţie pentru tronsonul 4 al aceluiaşi proiect. Totodată, şeful Executivului a cerut să îi fie prezentate explicaţii cu privire la faptul că nu a fost relansată procedura de licitaţie pentru execuţia secţiunilor 3 şi 4 din drumul expres Piteşti - Craiova, ca urmare a contestării procedurilor iniţiale. În acelaşi timp, prim-ministrul şi-a exprimat ferm nemulţumirea legată de faptul că actuala conducere a Companiei Naţionale pentru Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a dezinformat în legătură cu stadiul lucrărilor pentru loturile 3 şi 4 ale autostrăzii Lugoj - Deja, asumate a fi finalizate la sfârşitul anului 2018", se precizează în comunicatul citat.

Actualitate Vezi toate articolele