Războiul comercial SUA - Canada se ascute. Noi tarife pentru brânzeturi, oțel și bărci

canada - sua
SUA și Canada intră într-o nouă spirală a tarifelor.

Bătălia tarifelor dintre Statele Unite ale Americii şi ţara vecină de la graniţa de nord se ascute. SUA au majorat, marţi,  taxele vamale pentru mai multe categorii de produse importate din Canada, la numai o săptămână după ce aceasta din urmă a impus taxe vamale de retorsiune asupra unor importuri din SUA în urma unor alte taxe vamale impuse de Washington, o spirală de represalii în războiul comercial dintre cele două ţări vecine, relatează AFP. Administraţia Donald Trump a decis astfel ca unele brânzeturi, blănuri de animale, bărci cu motor şi produse din hârtie şi oţel importate din Canada să fie supuse de acum înainte unei taxe vamale de 50% la intrarea în SUA.

În schimb, produse care fuseseră anterior supuse unei suprataxe similare la importul în SUA sunt acum scutite, printre acestea regăsindu-se hârtia igienică, cimentul, precum şi whisky-ul în recipiente cu un volum de peste patru litri.

Aceste noi bariere comerciale au fost anunţate de SUA după ce Canada a activat marţea trecută taxele vamale de retorsiune asupra unor importuri din SUA în valoare de 27,6 miliarde de dolari canadieni (aproximativ 20 de miliarde de dolari americani). Aceste taxe vamale impuse de Canada variază între 15% la 50% şi privesc sute de produse, de la oţel şi aluminiu până la electrocasnice, mobilă, produse lactate, maşini-unelte, produse cosmetice şi electronice.

Măsurile reprezintă răspunsul "dolar pentru dolar" promis de premierul canadian Mark Carney faţă de taxele vamale de 50% pe care preşedintele american Donald Trump le-a impus pe 22 august asupra unor produse canadiene de valoare similară, în urma eşecului negocierilor comerciale dintre cele două ţări vecine.

Actualitate Vezi toate articolele
x close