Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor (ANPC) a aplicat 1.102 amenzi contravenționale, în valoare de peste 3,98 milioane de lei, în urma unor controale la peste 1.600 de operatori economici din întreaga țară.
Acțiunile de control au avut loc în perioada 7–11 septembrie 2026 și au vizat siguranța produselor comercializate, respectarea legislației din domeniul alimentar și condițiile de prestare a serviciilor, transmite Agerpres.
Produse de peste 2,6 milioane de lei, oprite de la comercializare
În urma verificărilor, comisarii ANPC au acordat și 600 de avertismente. Totodată, autoritatea a dispus oprirea definitivă de la comercializare a unor produse neconforme în valoare de 115.000 de lei. Alte produse, în valoare de 2,55 milioane de lei, au fost oprite temporar de la comercializare.
Pentru opt operatori economici, ANPC a dispus oprirea prestării serviciilor până la remedierea deficiențelor constatate.
Ce nereguli au găsit comisarii ANPC
Printre principalele neconformități constatate s-au numărat deficiențe legate de etichetarea produselor. Comisarii au identificat situații în care lipseau traducerea în limba română a etichetei atașate, avertismentele sau mențiunile referitoare la compoziția fibroasă a produselor.
Au fost constatate și probleme legate de menționarea producătorului sau distribuitorului pe etichetă, precum și cazuri de comercializare a unor produse depreciate calitativ, neconforme sau expirate.
Probleme și în spațiile de prestare a serviciilor
Controalele au scos la iveală și deficiențe privind condițiile în care unele servicii erau prestate. ANPC a identificat operatori care își desfășurau activitatea în spații neautorizate sau care nu respectau condițiile legale de funcționare. Au fost constatate agregate neigienizate corespunzător, cu urme de rugină, pavimente deteriorate și ustensile neconforme în spațiile de gătit.
Alte nereguli au vizat păstrarea produselor preparate fără respectarea temperaturilor de depozitare și existența unor urme de mucegai în spațiile destinate gătirii.
Produse prezentate drept autohtone fără certificat de producător
Comisarii ANPC au identificat și cazuri în care produsele nu aveau mențiuni privind țara de proveniență.
În unele situații, produsele au fost prezentate drept autohtone, deși operatorii economici nu dețineau certificatul de producător necesar pentru o astfel de prezentare.