Statul Qatar a adeschis un proces în cadrul Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) contra Arabiei Saudite pentru piratarea semnalului canalului sportiv de televiziune BeIN Sports. Conform oficialilor, pirateria ar fi cauzat pierderi de un miliard de dolari.
BeIN Sports acuză Arabia Saudită de 'piratare masivă cu sprijinul Statului', după comercializarea unuia din decodoarele numite BeoutQ, care piratează semnalul prin satelit al canalului qatarian. În afara piratării semnalului BeIN Sports, Arabia Saudită a interzis comercializarea serviciilor acestui post în ţară, a blocat toate tranzacţiile financiare ale companiei şi accesul la internet şi telefonie. Compania qatariană a acuzat că a suferit daune economice care depăşesc un miliard de dolari şi a solicitat compensaţii complete pentru pierderile suferite.
În luna iulie, Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) şi-a anunţat intenţia de a lua măsurile legale ce se cuvin pentru folosirea ilegală a semnalului de emisie cu ocazia meciurilor de la Cupa Mondială din Rusia de către BeoutQ, solicitând în acelaşi timp sprijinul autorităţilor din Arabia Saudită.