DCBusiness Articole recomandate Brexitul ucide definitiv sezonul concertelor în Europa

Brexitul ucide definitiv sezonul concertelor în Europa

Marea Britanie caută normalitatea
Muzicienii britanici sunt loviți de două ori, o dată de pandemie, din cauza căreia nu au mai putut susține concerte și a doua lovitură vine în urma măsurilor impuse de Brexit.

Astfel, vechea zicală care spune că ”the show must go on” (spectacolul trebuie să continue) nu se va mai putea aăplica și acestor artiști.

Conform noilor reguli care se impun după Brexit muzicienii care vor dori să concerteze pe teritoriul Uniunii Europene nu vor putea face acest lucru fără să obțină în prealabil permis de muncă. Acest lucru este consecința faptului că autoritățile ambelor părți nu au reușit să ajungă la un acord comun în timpul negocierilor Brexit care să permită muzicienilor britanici turnee fără vize în țările UE.

Covid-19. Testarea care ar putea readuce normalitatea

O petiție online solicită ca muzicienii și artiștii să poată călătorii fără vize în toate țările europene, inițiată de regizorul Tim Brennan, a fost semnată de peste 284.180 de persoane.

Muzicienii britanici precum Sir Elton John, Sting, Dua Lipa, Ed Sheeran, Radiohead, Sir Simon Rattle se numără printre cei care au susținut petiția, care a atins pragul numărului necesar de 100.000 de semnături pentru ca această chestiune să fie dezbătută în Parlamentul britanic.

Cu toate acestea, o dezbatere parlamentară cu privire la petiție sa încheiat cu concluzia Guvernului care a spus că se poate face nimic acum.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele