Ministrul muncii, Raluca Turcan a venit cu un set de principii care vor fi baza noului act normativ privitor la salarizarea bugetarilor, a angajaților plătiți din fonduri publice.
Potrivit propunerilor ministerului Muncii, prezentate în Memorandumul aprobat, scopul principal este corectarea inechităților în salarizarea personalului bugetar.
Jaloanele cele mai importante, incluse în Memorandumul aprobat de Guvern, sunt următoarele:
- plafonarea sporurilor la 20% din salariul de bază, la nivel individual;
- sporurile pentru condiții de muncă la care expunerea la condiții de muncă este aceeași vor fi acordate în cuantum fix, iar nu procentual, indiferent de funcția deținută. Suma nu va putea depăși 25% din salariul minim brut pe țară;
- se vor menține doar sporurile cu adevărat relevante;
- acordarea unui spor de performanță lunar, persoanelor care se evidențiază prin rezultate deosebite;
- regândirea coeficienților de ierarhizare din sistemul bugetar;
- pentru administrația locală - introducerea unor grile de salarizare corespunzător funcțiilor publice și funcțiilor contractuale;
Citește și: Pfizer lămurește. După cât timp este necesară a TREIA doză