DCBusiness Articole recomandate Macron contracarează creşterea preţurilor pricinuită de războiul din Ucraina

Macron contracarează creşterea preţurilor pricinuită de războiul din Ucraina

Macron solicită Norvegiei să contribuie la limitarea creşterii preţului gazelor
Preşedintele francez, Emmanuel Macron, a declarat, marţi, că ia în considerare emiterea de tichete de masă pentru a ajuta familiile cu venituri medii şi mici care se confruntă cu creşterea preţurilor la alimente, agravată de invazia Rusiei în Ucraina.

Războiul dintre Rusia şi Ucraina, lideri în domeniul producţiei agricole, cuplat cu majorarea preţurilor energiei, vor duce la o criză alimentară globală, a declarat Macron.

”Ne vom confrunta cu o criză alimentară la nivel mondial. Vreau să pun în aplicare un (sistem) de tichete de masă pentru a ajuta gospodăriile cele mai modeste şi clasa de mijloc care se confruntă cu aceste costuri suplimentare”, a spus Macron într-un interviu acordat, marţi, radioului France Bleu.

Tichetele de masă propuse ar fi similare cu sistemul actual de tichete de energie din ţară, care ajută aproximativ 5.8 milioane de familii cu venituri mici să îşi plătească facturile de curent şi gaze, potrivit datelor Ministerului francez de Finanţe.

Știrile dimineții. Cinci informații pentru dumneavoastră

Macron a reiterat că Franţa şi Europa trebuie să obţină în cele din urmă independenţa alimentară, un element-cheie al agendei sale în campania prezidenţială, scrie Agerpres.

Primul tur de scrutin pentru alegerile prezidenţiale din Franţa este programat pe 10 aprilie.

Conform unui sondaj publicat marţi, Emmanuel Macron se află în continuare în fruntea intenţiilor de vot în primul tur de scrutin, programat la 10 aprilie, cu 29% dintre opţiuni, urmat de Marine Le Pen (RN, extrema dreaptă) cu 19%, Jean-Luc Melenchon (LFI, stânga şi extrema stângă) cu 14%, Valerie Pecresse (LR, dreapta) cu 12%, Eric Zemmour (Reconquete!, extrema dreaptă) cu 9,5%.

Articole recomandate Vezi toate articolele