DCBusiness Articole recomandate Kremlinul a făcut anunțul! Putin sare peste summitul APEC

Kremlinul a făcut anunțul! Putin sare peste summitul APEC

Preşedintele Rusiei Vladimir Putin
Preşedintele Rusiei Vladimir Putin nu are planuri să participe la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) din Chile luna viitoare, a anunţat miercuri Kremlinul, adăugând că decizia nu are nicio legătură cu revoltele care au loc în prezent în Chile, informează Reuters.

'Nu are legătură cu revoltele locale', a declarat reporterilor purtătorul de cuvânt al Kremlinului Dmitri Peskov despre decizia lui Putin de a sări peste summitul APEC. Peskov a precizat că Putin intenţionează în acea perioadă să ia parte la întâlniri în Rusia vizând abordarea unor probleme interne.

Vladimir Putin a sosit în Arabia Saudită la 12 ani de la ultima vizită VIDEO

Săptămâna trecută, ministrul chilian de externe Teodoro Ribera a declarat că guvernul nu va permite ca revoltele violente să perturbe planurile de găzduire a summitului APEC la 16-17 noiembrie. Protestele împotriva inegalităţilor au avut ca rezultat cel puţin 18 morţi şi 7.000 de arestări, au anunţat procurorii chilieni, potrivit Agerpres.

Articole recomandate Vezi toate articolele