Celebru pentru că este una dintre cele mai aride regiuni de pe Pământ, deșertul Atacama este acum renumit pentru că a devenit o uriașă groapă de gunoi sub cerul liber.
În nordul muntos al Argentinei, o serie puternică de proiecte care vizează extracția litiului sunt pe cale de a fi puse în funcțiune pare să deblocheze un val de producție care ar putea duce...
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, sâmbătă, că a convenit cu omologul său chilian, Gabriel Boric, dezvoltarea cooperării între România şi Chile în domenii precum schimburile...
Preşedintele de stânga al Chile, Gabriel Boric, a anunţat joi seara că va naţionaliza industria litiului pentru a stimula economia şi a proteja mediul înconjurător, transmite Reuters.
Vizitele oficiale ale Preşedintelui României, Klaus Iohannis, în America Latină - Republica Federativă a Braziliei, Republica Chile şi Republica Argentina (18 - 26 aprilie 2023).
Uniunea Europeană şi Chile au încheiat vineri negocierile privind acordul-cadru avansat UE-Chile, în cadrul unei reuniuni între vicepreşedintele executiv şi comisarul pentru comerţ Valdis...
Prin deconectarea Unității II a centralei Bocamina, Enel Chile și-a închis ultima sa unitate operațională pe bază de cărbune, închizând astfel întreaga sa flotă de cărbune, cu 18 ani...
Autorităţile sanitare chiliene au impus joi o nouă carantină totală în regiunea metropolitană Santiago de Chile şi celor şapte milioane de locuitori ai săi, din cauza creşterii cazurilor de...
Pacienţii cu vârste mai mici de 39 de ani internaţi în secţiile de terapie intensivă din Chile sunt de acum mai numeroşi decât cei de peste 70 de ani, au anunţat joi autorităţile sanitare...
Chile este cea mai avansată ţară din America Latină în privinţa vaccinărilor împotriva maladiei COVID-19, însă se confruntă cu o recrudescenţă brutală a infectărilor cu noul...
Cenușă aruncată în sus, la peste 8 kilometri. Vulcanul Sangay, situat în centrul Ecuadorului, a erupt joi şi a expulzat coloane de cenuşă care au ajuns până la înălţimea de 8.500 de...
Chile a depăşit Israelul, devenind ţară cu cel mai mare număr al populaţiei vaccinate împotriva COVID-19 la suta de locuitori în ultimele şapte zile, transmite AFP.
Chile a depăşit marţi un milion de persoane vaccinate împotriva COVID-19, la şase zile de la începerea procesului de vaccinare în masă a persoanelor în vârstă, după ce personalul medical a...
Zeci de mii de chilieni s-au adunat în piața centrală din Santiago de Chile pentru a marca aniversarea a unui an de la protestele care au dus la moartea 30 de oameni și mii de răniți, însă...
O lege ce prevede reducerea salariilor preşedintelui, miniştrilor şi parlamentarilor a fost adoptată luni în Chile, printr-o procedură legislativă accelerată ca urmare a epidemiei noului...
Preşedintele Rusiei Vladimir Putin nu are planuri să participe la summitul Cooperării Economice Asia-Pacific (APEC) din Chile luna viitoare, a anunţat miercuri Kremlinul, adăugând că decizia nu...
După ce duminică Argentina, Uruguay, Brazilia, Chile și Paraguay au suferit din cauza unei masive pene de curent, președintele Mauricio Macri spune că nu exclude un atac cibernetic, scrie...