”Măsura vizează sprijinirea familiilor şi persoanelor singure cu venituri reduse (care au media veniturilor băneşti nete lunare sub salariul minim brut pe ţară garantat la plată pe membru de familie) pentru plata cheltuielilor de branşare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă şi de canalizare”, se spune în textul documentului.
În propunere se spune că investiția va fi gestionată de către AFM printr-un program de lucrări de branșare / racordare a gospodăriilor vulnerabile la rețelele existente.
Citește și: Un closet din aur masiv a fost furat din casa în care s-a născut Winston Churchill
După calculele Guvernului, programul investițional se va ridica la 168 mil. euro și va fi implementat de autoritățile locale prin operatorii publici de apă și canalizare care administrează sistemele edilitare vizate.
Programul va finanța costurile suportate și justificate conform prevederilor legale de către autoritățile contractante fără depășirea nivelului de 2000 de euro / gospodărie.
Mecanismul de implementare a acestei măsuri de investiții va fi prevpzut într-un act normativ de adoptare a Programului național Prima conectare la apă și canalizare.
Beneficiarii finali sunt familii şi persoane singure cu venituri reduse iar finanțarea este exclusiv în scopul plății cheltuielilor de branşare/racordare la sistemul public de alimentare cu apă şi canalizare, aflat în proprietatea autorităților locale și exploatat de către operatorii regionali care îndeplinesc condițiile de monopol natural și legal.