"În cooperare cu șeful poliției, se fac eforturi pentru ca de la 1 iulie să existe două benzi de intrare la punctul de trecerea afrontierei Promachonas-Kulata", a spus Theoharis, referindu-se la punctul de trecere de la frontiera cu Bulgaria.
Persoanele care intră în Grecia vor fie testate în mod aleatoriu în punctele de frontieră. Dacă testul este pozitiv, se instituie măsura carantinării pentru 10 zile (7 zile pentru persoanele cu test pozitiv, dar au fost anterior vaccinate). Copii sub 12 ani sunt exceptați de la testare.
Citește și: MAE: Atenţionare de CĂLĂTORIE în Grecia. Risc de incendii
Ministerul turismului lucrează cu Ministerul Protecției Civile și Autoritatea pentru Protecție Civilă la alte puncte de intrare, astfel încât să distribuie traficul primit și să îmbunătățească condițiile de tranzit ale turiștilor.
Theoharis a spus că sosirile de turiști pe cale rutieră au crescut într-un ritm mai rapid decât cele pe calea aerului.
„Chiar sâmbăta trecută, când am înregistrat cele mai mari fluxuri, am văzut o creștere de 23%. Peste 20.000 de oameni au intrat în țara noastră pe drumuri de la granițele noastre de nord. Acest lucru arată că, pe de o parte, sistemele de control funcționează și, pe de altă parte, că îmbunătățirile necesare sunt puse în aplicare rapid. ”
El a adăugat că autoritățile monitorizează creșterea variantei Delta și intensifică supravegherea sănătății acolo unde este necesar, relatează Keeptalkinggreece.