DCBusiness Articole recomandate Giurgiu - Ruse. Când vom circula pe noul drum din Vama cu bulgarii

Giurgiu - Ruse. Când vom circula pe noul drum din Vama cu bulgarii

Ministrul transporturilor, Cătălin Drulă, susține că pasajul Mogoșoaia, centura Mihăilești și drumul din Vama Giurgiu - DN5 sunt trei proiecte care vor fi gata anul acesta.

Potrivit informațiilor postate de ministrul transporturilor, în curând vom circula pe un drum rapid care va lega Vama Giurgiu-Ruse cu DN5.

Deși stadiul fizic e doar de 50%, ministrul susține că lucrarea va fi finalizată până la sfârșitul anului.

Segmentul de drum are câte 2 benzi pe fiecare sens, separator median și o lungime de 5,7 km. Este construit din beton, cu o tehnologie nouă - pe care aceeași firmă austriacă a implementat-o și pentru pista 2 a aeroportului Henri Coandă, deschisă anul acesta. . Drumul  ar urma să degreveze orașul Giurgiu de tranzitul auto și, implicit, de poluarea astfel provocată.

De asemenea, Drulă spune că anul acesta vor fi gata Centura de la Mihăilești și Pasajul de la Mogoșoaia, ultimul finalizat în  proporție de 65%. Alături de lucrările la pasaj se vor termina atât asfaltările din vecinătate de pe șoseaua de centură, cât și amenajarea turbogirației de la intersecția Centurii cu Strada Gării Otopeni.

Citește și: Tronsonul Balș-Slatina. Când va fi gata porțiunea din drumul expres Craiova-Pitești

Articole recomandate Vezi toate articolele