Florin Cîțu a declarat, luni seară, la Digi24: „Discutăm. Toate partidele și-au pus opțiunile pe masă”.
România are nevoie de guvernare, iar coaliția este cea mai bună opțiune și singura soluție, potrivit prim-ministrului.
Cîțu spune că așteaptă nominalizarea unei persoane pentru Ministerul Sănătății, portofoliul aparținând USR PLUS, în condițiile în care pandemia trebuie gestionată.
Citește și: În ce condiții USR PLUS l-ar mai accepta pe Florin Cîțu la șefia Guvernului
„Sper să vină cât mai repede soluția”, adaugă premierul.
Întrebat dacă exită în acest moment o criză, Cîțu a răspuns: „avem un moment ca orice coaliție, vedem cum îl depășim, e important să vedem și ce ne-a adus aici”.
Întrebat, de asemenea, în ce măsură se poate continua, în condițiile în care s-au spus „foarte multe”, jurnalistul specificând declarația lui Cătălin Drulă, potrivit căreia Florin Cîțu e „un zombie politic”, premierul a reluat ideea potrivit căreia va evalua fiecare ministru în funcție de ceea ce face, nu de ceea ce spune.
Coaliția urmează să se reunească din nou marți la ora 16.00.