DCBusiness Articole recomandate Fără acest document, pensionarii stabilități în străinătate nu primesc banii

Fără acest document, pensionarii stabilități în străinătate nu primesc banii

Pensionar / FOTO: Freepik
Este o modificare care apare în noua Lege a pensiilor care ar urma să intre în vigoare în toamna acestui an, mai precis pe 1 septembrie 2024.

Potrivit textului de lege, ”beneficiarii drepturilor bănești stabilite de casele teritoriale de pensii, care nu au domiciliul în România, pot opta pentru transferul în străinătate al acestor drepturi, în condițiile legii”.

În același timp, ”prestațiile de asigurări sociale cuvenite beneficiarilor stabiliți în străinătate pot fi transferate în alte țări, în condițiile reglementate prin instrumente juridice internaționale la care România este parte, în moneda țărilor respective sau într-o altă monedă asupra căreia s-a convenit”.

Pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii drepturilor bănești acordate de casele teritoriale de pensii stabiliți pe teritoriul altor state au obligația de a transmite semestrial, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an, un certificat de viață, se precizează în document.

De menționat că, potrivit legislației actuale, aceste certificat de viață trebuie trimis, după cum precizează și Casa Națională de Pensii Publice, o singură dată pe an. 

Prin acest certificat de viață beneficiarul drepturilor bănești confirmă că este în viață. Trebuie precizat, totodată că documentul trebuie semnat de pensionar în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt. 

Citește și Plata drepturilor de pensie în cont bancar

Citește și Cumulul pensiei cu alte venituri: Regulile se schimbă din toamnă

Articole recomandate Vezi toate articolele