DCBusiness Articole recomandate Factura la căldură este mai mare dacă ai repartitoare în casă

Factura la căldură este mai mare dacă ai repartitoare în casă

Ce se întâmplă când se închide caloriferul
Declarația aparține președintelui Federației Asociațiilor de Proprietari din România, Radu Opaina, și a fost făcută la postul de televiziune B1 TV.

Astfel, potrivit spuselor sale, peste 60% din proprietarii cu repartitoare plătesc mai mult decât fără repartitoare, concluzie desprinsă din analiza „situațiilor din mai multe blocuri, pe aceleași facturi, pe aceleași criterii”.

Este greșit aplicat în România

Întrebat cum s-a ajuns la această aberație, practic, Radu Opaina a declarat că oamenii „au fost mințiți de la început, au fost păcăliți. Ei plătesc mai mult pentru că acest sistem de repartitoare este aplicat în România total greșit – și atunci când închidem caloriferele, producem și afectăm ceilalți vecini, care consumă cât de cât civilizat să își îngrijesc familia. În momentul respectiv, analizând situațiile din mai multe blocuri, pe aceleași facturi, pe aceleași criterii, a rezultat că peste 60% din proprietarii cu repartitoare plătesc mai mult decât fără repartitoare”, a subliniat invitatul emsiunii „News Pass”, moderată de Laura Chiriac.

Se duce în factura celorlalți

„Sunt o parte din cei cu repartitoare, 10%, 15%, 20%, care își închid caloriferele, adică ei practic nu vor să plătească căldură, dar au căldură – asta e altă discuție. În momentul în care își închid caloriferele, toată căldura care intră în bloc și care nu trece și pe la ei prin calorifere se duce în factura celorlalți, care își deschid caloriferele și se încălzesc ca să poată supraviețui legal și cinstit. În momentul în care au închis caloriferele 15%, 10% dintre cei din bloc, ceilalți sunt grav afectați”, a explicat Radu Opaina.

Repartitorul nu face așa ceva 

În opinia lui, montarea repartitoarelor este „opțională”, „nu este obligativitate la capitolul repartitoare”. „Legea aia este foarte neclară, foarte ambiguă, foarte greu de înțeles și foarte interpretativă. Legea are ca principiu contorizarea individuală. Repartitorul nu este contorizare individuală”, a adăugat Radu Opaina.

Ce înseamnă „contorizare individuală”? ”Înseamnă aparat de măsură metrologic, care înregistrează consumul care trece prin calorifer. Repartitorul nu face asta. Repartitorul interpretează orice căldură pe care o simte în jurul lui, în niște cifre abstracte, cu efectele despre care vă vorbeam”, a spus Radu Opaina.

Citește și Repartitoare de căldură. La ce trebuie să ne așteptăm în 2024

Citește și Ajutor de la stat de sute de lei pentru acești români

Articole recomandate Vezi toate articolele