DCBusiness Articole recomandate Euforie pe bursele lumii. Unda de entuziasm ajunge și la BVB

Euforie pe bursele lumii. Unda de entuziasm ajunge și la BVB

Starea de spirit de pe bursele lumii este una fosrte bună
Bursele s-au menținut miercuri aproape de valorile maxime, în timp ce randamentele obligațiunilor americane au ajuns la cele mai scăzute niveluri dintr-o lună, investitorii pariind că Rezerva Federală este departe de a-și reduce stimulii economici, scrie Reuters.

Indicele mondial MSCI se situează la 716,55, după ce a atins marți un nivel intraday de 718,19 puncte, condus de câștigurile în Europa, notează Mediafax.

În Asia, indice MSCI al acțiunilor din Asia-Pacific cu excepția Japoniei a scăzut cu 0,20%, iar Nikkei a scăzut cu 0,28%.

Pe Wall Street, marți, S&P500 a fost constant și s-a apropiat de vaaloarea record.

La București indicele BET al bursei de valori arăta un plus de 0,6% la ora transmiterii știrii, la 11.384 puncte.

Euro s-a meținut la 1,2178 dolari, la fel și dolarul, la 109,47 yeni.

Acţiunile UiPath scad la bursă. Ce i-a dezamăgit pe investitori

Investitorii și-au redus așteptările conform cărora Banca Centrală Europeană ar putea indica un plan de reducere a achizițiilor de active joi, la ședința de politică monetară.

Prețurile petrolului s-au menținut după ce secretarul de stat al SUA Antony Blinken a spus că, chiar dacă Statele Unite ar ajunge la un acord nuclear cu Iranul, sute de sancțiuni americane impuseTeheranului vor rămâne în vigoare.

Prețurile futures pentru petrolul american au închis marți pentru prima dată peste 70 dolari pe baril din octombrie 2018, la 70,48 dolari, în creștere cu 0,6%.

Prețurile Brent au crescut cu 0,6% la 72,66 dolari, rămânând aproape de cel mai înalt nivel de la începutul anului 2020.

Articole recomandate Vezi toate articolele