DCBusiness Articole recomandate DOUĂ cutremure într-o SINGURĂ dimineață, în România

DOUĂ cutremure într-o SINGURĂ dimineață, în România

CUTREMUR în România în această dimineață. Află UNDE
Două cutremure s-au produs miercuri dimineaţa în zona seismică Vrancea, judeţul Vrancea, cu magnitudini de 3,9 şi 3,2 pe scara Richter, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP).

Primul seism, de 3,2 pe Richter, a avut loc la ora locală 2:07, la adâncimea de 134 de kilometri, iar epicentrul s-a aflat la
79 km est de Braşov, 94 km nord-est de Ploieşti, 100 km sud de Bacău, 114 km vest de Galaţi, 116 km nord-vest de Brăila şi 144 km nord de Bucureşti.

După aproximativ două ore şi jumătate, respectiv la ora 4:35, s-a produs un nou cutremur în aceeaşi zonă, cu magnitudinea 3,9, la adâncimea de 137 km. Seismul a avut loc în apropierea următoarelor oraşe: 78 km est de Braşov, 94 km nord-est de Ploieşti, 99 km sud de Bacău, 115 km vest de Galaţi, 117 km nord-vest de Brăila şi 145 km nord de Bucureşti.

Citește și Ce NU trebuie să faceți ASTĂZI, de DRAGOBETE

De la începutul lunii februarie, în România au avut loc 25 cutremure cu magnitudini cuprinse între 2 şi 3,9 pe scara Richter.

Anul trecut, cel mai puternic seism s-a produs în data de 31 ianuarie, în judeţul Vrancea, la o adâncime de 121 de kilometri, şi a avut o magnitudine de 5,2 pe Richter. Cutremurul a fost resimţit şi la Bucureşti. 

Articole recomandate Vezi toate articolele