Cătălin Crețu a declarat că este nevoie de măsuri concrete din partea statului pentru adaptarea la noua realitate. Ne învârtim în jurul aceluiași cerc vicios: dacă punem pe car ajutoarele sociale și pensiile, unde le vor folosi. Dacă nu au unde să le folosească, de ce să le punem pe card.
De asemenea, Cătălin Crețu a remarcat rezistența autorităților la schimbare. Se aduce în discuție întrebarea: Dacă vom pune pensiile pe carduri ce vor face Poșta Română. Nu cred că soluția este de a ține Poșta Română în Evul Mediu, a declarat șeful Visa.
Citește și: RABLA Plus își dublează bugetul. Lansarea programelor, anunțată pentru astăzi
În opinia directorului Visa, România are legislația și capacitatea tehnică pentru a generaliza plata pensiilor pe card. Lipsește, în schimb, capacitatea de implementare a măsurilor.
Cătălin Crețu a amintit că există o reglementare care obligă să dețină un POS pe toți comercianții care au o cifră de afaceri de peste 50 de mii de euro pe an, dar în mediul rural există foarte puține magazine unde se poate utiliza cardul.