DCBusiness Articole recomandate De neoprit! Aurul atinge un nou record istoric. Până la 3000 de dolari, un pas

De neoprit! Aurul atinge un nou record istoric. Până la 3000 de dolari, un pas

Dolari și aur / Foto: Freepik
Prețul aurului a atins un nivel record miercuri, susținut de temerile privind un nou război comercial între Statele Unite și China, după ce Beijingul a impus tarife asupra importurilor americane ca răspuns la noile taxe impuse de SUA asupra produselor chinezești.

Aurul la vedere a crescut la 2.853,97 dolari/uncie, un record absolut, înainte de a se stabiliza la 2.848,69 dolari pe uncie. Contractele futures pe aur din SUA au urcat la 2.879,70 dolari/uncie.

Președintele american Donald Trump a declarat marți că nu se grăbește să discute cu președintele chinez Xi Jinping pentru a încerca să reducă tensiunile comerciale dintre cele două mari economii ale lumii.

China a impus marți tarife specifice asupra importurilor americane și a avertizat mai multe companii, inclusiv Google, cu posibile sancțiuni, ca răspuns moderat la taxele impuse de Trump.

Pragul de 3000 de dolari

"Următorul punct de cotitură major pentru aur este probabil pragul de 3.000 de dolari... China ar putea fi și mai motivată să continue să cumpere aur pentru rezervele ei dacă războiul comercial se intensifică", a declarat Ilya Spivak, șeful departamentului macroeconomic global la Tastylive.

Între timp, planurile administrației Trump privind tarifele vamale sunt însoțite de riscuri de inflație, au avertizat luni trei oficiali ai Rezervei Federale, unul dintre ei susținând că incertitudinea privind perspectivele prețurilor necesită reduceri mai lente ale ratelor dobânzii decât de obicei.

Deși aurul este considerat o protecție împotriva inflației, creșterea ratelor dobânzilor ar putea reduce atractivitatea sa pentru investitori.

Argintul și plantina, în creștere

"Cererea de aur ar trebui să susțină parțial și alte metale prețioase, dar sensibilitatea acestora la apetitul pentru risc le-a făcut să aibă performanțe mai slabe", a spus Spivak.

Argintul la vedere a crescut cu 0,2%, ajungând la 32,15 dolari pe uncie, platina a crescut cu 0,3%, la 966,95 dolari, iar paladiul a scăzut cu 0,9%, la 981,75 dolari.

Articole recomandate Vezi toate articolele