DCBusiness Articole recomandate Cum a apărut virusul SARS-CoV-2. Ce știu, de fapt, serviciile americane

Cum a apărut virusul SARS-CoV-2. Ce știu, de fapt, serviciile americane

Ce spui cei care ar trebui să fie cei mai informați oameni din lume
Comunitatea de Informaţii a Statelor Unite a admis joi că agenţiile sale componente au două teorii cu privire la originea virusului SARS-CoV-2, două agenţii considerând că acesta a apărut pe cale naturală din contactul uman cu animale infectate, iar o a treia privilegiind ipoteza unui posibil accident de laborator drept sursă a pandemiei de COVID-19, notează Reuters.

Comunitatea de Informaţii a Statelor Unite nu ştie exact unde, când sau cum virusul (care provoacă, n.red.) COVID-19 s-a transmis iniţial, dar a coagulat două scenarii probabile, a afirmat Biroul Directorului pentru Informaţii Naţionale.

Acesta a adăugat că majoritatea agenţiilor consideră că nu există suficiente informaţii pentru a aprecia că unul este mai probabil decât celălalt.

Potrivit AFP, preşedintele Joe Biden a cerut miercuri serviciilor americane de informaţii "să îşi sporească eforturile" pentru a explica originea COVID-19 şi să furnizeze un raport în termen de 90 de zile.

Mult timp respinsă de majoritatea experţilor, teoria unui accident de laborator la Wuhan, în China, a revenit în forţă în ultimele săptămâni în dezbaterile din SUA.

Citește și Anthony Fauci a RECUNOSCUT! A FINANȚAT laboratorul din WUHAN

Joe Biden a reamintit că activitatea serviciilor americane de informaţii americane, care se concentrează pe două ipoteze - originea animală sau scurgerea dintr-un laborator -, nu a permis până în prezent să se ajungă la "o concluzie definitivă".

"Statele Unite vor continua să colaboreze cu partenerii săi din întreaga lume pentru a face presiuni asupra Chinei cu scopul ca să participe la o anchetă internaţională completă, transparentă şi bazată pe dovezi", a adăugat preşedintele SUA, deplângând atitudinea Beijingului în această problemă.

Articole recomandate Vezi toate articolele