DCBusiness Articole recomandate Covid-19. Expert israelian, afirmație incredibilă. Virusul dispare

Covid-19. Expert israelian, afirmație incredibilă. Virusul dispare

Profesorul se bazează pe un studiu propriu
Reputatul virusolog american Giulio Tarro declara, recent, că nu ar fi nevoie de un vaccin pentru a distruge noul coronavis și că accentul trebuie pus pe tratamente eficiente. Dezvoltând, oarecum, acest subiect, profesorul israelian Isaac Ben Israel vine și susține, la rândul său, că noul virus dispare de la sine într-un interval de aproximativ 70 de zile.

Șeful programului pentru studii de securitate al Universității din Tel Aviv și președinte al Consiliului național pentru cercetare și dezvoltare, profesorul Ben Israel declară, bazându-se pe rezultatul unei lucrări de cercetare efectuată împreună cu un alt coleg, că virusul SARS-CoV-2 atinge vârful agresivității sale în decurs de 40 de zile, după care scade progresiv pentru a devine, practic, inofensiv după 70 de zile.

În opinia lui, această evoluție este valabilă în orice parte a lume, indiferent dacă, pe plan local, s-a decis sau nu stoparea activităților economice și trimiterea populației în izolare la domiciliu. Oricum el consideră aceste decizii exagerate, care nu au făcut decât să conducă la pierderi uriașe.

Teoria profesorului Ben Israel a fost vehement respinsă de alt reputat expert israelian, Gabi Barbash, fost director general în ministerul Sănătății al Israelului, care subliniază că ipoteza avansată este total greșită. Barbash declară că fără măsuri de restricții bilanțul pandemiei ar fi fost considerabil mai mare oriunde în lume.

Citește și Expert israelian: Insuficient testat, face mai mult rău decât bine

În virtutea dreptului la replică, Ben Israel a afirmat că în condițiile unui sistem de sănătate bine pus la punct și capabil să răspundă cu promtitudine și eficient la astfel de situații, precum cea creată de noul coronavirus, astfel încât cazurile să fie depistate din timp, înainte de a se ajunge la complicații, numărul mare de morți înregistrat la nivel global ar fi fost considerabil mai mic. Totuși, el recunoaște că măsura distanțării sociale este una bună și ar trebui păstrată pentru mult timp de acum înainte.

Articole recomandate Vezi toate articolele