DCBusiness Articole recomandate COVID-19. Expert chinez AVERTIZEAZĂ: Atenție, nu e de GLUMĂ

COVID-19. Expert chinez AVERTIZEAZĂ: Atenție, nu e de GLUMĂ

Sunt aspecte ce impun o analiză mai aprofundată
Epidemiologul șef al Chinei, Zhong Nanshan, a vorbit, la un simpozion de specialitate, despre una dintre cele mai importante caracteristici ale pandemiei de coronavirus. Expertul s-a referit la asimptomatici. 

Zhong Nanshan a afirmat, printre altele, că purtătorii asimptomatici de SARS-CoV-2 sunt extrem de contagioși. Făcând referire la ultimele studii realizate de colegii lui în această problemă, bolnavii de covid-19 care nu prezintă simptome înseamnă între 20% și 40% din numărul total de persoane infectate. 

”Ceea ce se distinge la acești asimptomatici este capacitatea lor ridicată de a transmite virusul mai departe. Sunt extrem de contagioși”, a insistat epidemiologul șef al Chinei, țară unde, în orașul Wuhan, a apărut pentru prima dată noul virus, în decembrie anul trecut, și de unde a pornit, de fapt, pandemia. 

Evidențiind o altă trăsătură a covid-19, specialistul chinez a vorbit despre cazurile rare de reinfectare. ”Reinfectare reală”, a subliniat Zhong Nanshan, explicând că numeroase persoane sunt depistate pozitiv la covid-19, sunt convinse că au făcut boala, când, de fapt, a fost vorba, cu siguranță, de un rezultat fals al testului efectuat. 

Citește și Coronavirus. Ce ATACĂ prima dată COVID-19

”Personal, eu știu de cinci astfel de cazuri de reinfectare. Unul dintre ele a fost înregistrat în Hong Kong. Interesant este că fiecare dintre acești pacienți a prezentat altă evoluție a bolii, cu manifestări distincte, unele mai grave, altele mai ușoare. De ce se întâmplă asta? Sunt două cauze pricipale de reinfectare: scăderea rapidă a numărului de anticorpi obținuți la prima infectare sau un răspuns imun slab”, a explicat epidemiologul chinez.

El a cerut colegilor din întreaga lume să se aplece cu atenție asupra acestor cazuri, pentru că, în opinia lui, dacă ele sunt rare, deocamdată, este posibil să se înmulțească pe măsură ce SARS-CoV-2 va tinde să devină un virus sezonier, pentru care nu a fost încă găsită formula optimă de vaccin.  

Articole recomandate Vezi toate articolele