DCBusiness Articole recomandate Codul rutier, modificări. Noile prevederi se adresează șoferilor dar și bicicliștilor

Codul rutier, modificări. Noile prevederi se adresează șoferilor dar și bicicliștilor

Șoferii vor putea folosi telefoanele mobile în anumite condiții
Camera Deputaților a adoptat mai multe modificări ale Codului rutier, modificări care îi privesc atât pe șoferi cât și pe bicicliști.

Anul trecut în octombrie a fost adoptată o ordonanță de urgență a guvernului care stabilea că orice dispozitiv mobil cu funcție de înregistrare ori redare text, foto sau video este interzis în timpul mersului.

Proiectul inițial a fost adoptat tacit de Senat, dar comisiile de specialitate din Camera Deputaților au modificat prevederile inițiale, una dentre acestea fiind, în forma de la Senat, ca amenzile să nu se aplice doar pentru că șoferul îți ține telefonul în mână. Această interdicție a fost acum reformulată, astfel încât va fi permisă folosirea telefonului mobil și a diferitelor gadget-uri dacă acestea sunt prevăzute cu sistem hands free.

Codul rutier, luat la puricat. O nouă obligație pentru șoferi

Proiect adoptat acum de Camera Deputaților prevede că: ”Șoferilor le este interzisă folosirea telefoanelor mobile atunci când aceştia se află în timpul deplasării pe drumurile publice, cu excepţia celor prevăzute cu dispozitive tip «mâini libere»”.

O altă modificare prevede că șoferii de autobuze vor putea să circule, la nevoie, pe linia de tramvai, ca să evite aglomerația de pe benzile de circulație.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele