DCBusiness Articole recomandate Ce afaceri avea Ioan Crișan, bărbatul carbonizat de explozia mașinii de la Arad

Ce afaceri avea Ioan Crișan, bărbatul carbonizat de explozia mașinii de la Arad

Explozia mașinii de la Arad. Sursă foto: ISU Arad
Ioan Crișan era un cunoscut om de afaceri în zona Aradului, deţinând una dintre puţinele ferme de somn african din Europa de Est. În unele bazine ale fermei fuseseră aduși și crocodili. Poliţia a întocmit un cerc de suspecţi în cazul bărbatului decedat, sâmbătă, în explozia de la Arad, cadavrul acestuia urmând a fi expertizat, informează IPJ Arad.

Ioan Crișan se afla în interiorul autoturismului său când s-a declanșat explozia, momentul deflagrație fiind surprins  de camerele de supraveghere din apropiere.

Poliţiştii cred că autoturismul a fost incendiat iar Poliția a întocmit deja un cerc de suspecți.

Ioan Crișan, în vârstă de 66 de ani, era un cunoscut om de afaceri din Arad și derula afaceri în domeniul piscicol.

Crișan deținea singura fermă piscicolă din România care creștea somn african. Ferma are 22 de bazine alimentate cu apă termală provenită dintr-un foraj adânc de 900 de metri, iar o parte dintre acestea sunt populate de zeci de tone de peşte.

În ultima perioadă, Ioan Crișan populase o parte dintre bazine cu crocodili în scopul comercializării cărnii acestora.

Citește și: Explozia de la Arad investigată și de SRI. Care sunt primele concluzii

Ioan Crișan a început afacerea în 2007, după ce a lucrat 25 de ani ca electronist la Aeroportul din Arad.

Firma deținută de Ioan Crișan, CRIMATEX SRL, avea în 2020 14 salariați și o cifră de afaceri de 3 milioane de lei.

Articole recomandate Vezi toate articolele