DCBusiness Articole recomandate Bitcoin nu dă semne de redresare. Cum evoluează alte token-uri

Bitcoin nu dă semne de redresare. Cum evoluează alte token-uri

Bitcoin nu dă semne de redresare
Bitcoin și-a prelungit parcursul descendent care durează de cinci săptămâni, de la un maximum istoric, pe fondul sentimentului crescut de risc pe piețele financiare globale. 

Cea mai mare criptomonedă în funcție de valoarea de piață a scăzut cu până la 2,5%, la 45.583 de dolari, luni, la New York. Aceasta a scăzut cu aproximativ 32% de la stabilirea unui nivel record la începutul lunii noiembrie.

Ethereum a scăzut și el cu până la 4,3%, în timp ce token-urile populare DeFi, precum Solana, Cardano, Polkadot și Polygon au pierdut și ele teren.

Băncile centrale la nivel mondial au ca prioritate lupta împotriva inflației ridicate prin înăsprirea politicilor monetare, fiind totodată atente la impactul variantei omicron. Acest context îi face pe investitori să se întrebe dacă așa-numitele active de risc, cum ar fi criptomonedele și acțiunile din domeniul tehnologiei, vor avea parte de o perioadă mai dificilă după ce au crescut în urma  minimelor generate de pandemie.

Previziuni 2022. Roboți, bătălii, mare tărăboi pe piața criptomonedelor

Bitcoin se confruntă, de asemenea, cu unele niveluri de preț pe care analiza tehnică le urmărește pentru a găsi semne de direcție viitoare. Moneda digitală se află la media sa mobilă simplă de 55 de săptămâni. 

Bitcoin a scăzut timp de cinci săptămâni consecutive, măsurate în cele șapte zile încheiate vineri. Spre deosebire de majoritatea claselor de active și a valorilor mobiliare tradiționale, token-urile digitale se tranzacționează non-stop, adesea pe burse online puțin reglementate din întreaga lume.  

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele