În primul rând, până în 2021, bugetari nu vor mai primi premii, măsură care nu se aplică însă în cazul sportivilor și colectivelor tehnice care au obținute performanțe deosebite, al elevilor, studenților, cercetătorilor și profesorilor distinși la olimpiade și concursuri internaționale sau naționale.
În al doilea rând, bugetarii nu vor mai beneficia nici de bilete de valoare, cu excepția tichetelor de creșă.
Citește și Vremuri grele pentru bugetari! Mii de locuri de muncă se vor desființa
Pe de altă parte, bugetarii cu funcții de conducere sau de execuție și care prestează muncă suplimentară sau lucrează în weekend, de sărbători legate sau în alte zile declarate libere vor fi compensați doar cu timp liber. Și aici există o excepție care vizează personalul militar, dar și pe polițiști, funcționarii publici cu statut special din sistemul administrației penitenciare, etc, vor primi drepturi conform legislației aferente lunii iunie 2017.
Drepturi care se vor calcula pe baza soldei de funcție, a salariului de funcție sau a salariului de bază cuvenit.