DCBusiness Auto Bateria auto revoluționară care oferă 520 km autonomie cu doar 5 minute de încărcare

Bateria auto revoluționară care oferă 520 km autonomie cu doar 5 minute de încărcare

Încărcare mașină electrică / sursa foto: Freepik.com
China face un pas înainte în industria autovehiculelor electrice.

Gigantul chinez din domeniul bateriilor pentru vehicule electrice, CATL (Contemporary Amperex Technology), a lansat luni, la Shanghai, a doua generație a bateriei sale ultra-rapide „Shenxing”, promițând performanțe spectaculoase pentru peste 67 de modele noi de mașini electrice care vor fi lansate anul acesta, transmite Reuters.

Potrivit directorului de tehnologie al companiei, Gao Huan, noua baterie Shenxing permite o autonomie de 520 de kilometri cu doar 5 minute de încărcare și ajunge la 80% din capacitate în doar 15 minute, pornind de la zero. Performanțele vin într-un moment în care industria auto caută soluții rapide, eficiente și accesibile pentru tranziția energetică.

CATL a prezentat totodată și un nou produs pe bază de sodiu, cu o densitate energetică de 175 Wh/kg, o alternativă potențial mai ieftină și mai sustenabilă la bateriile convenționale pe bază de litiu.

Fondatorul miliardar al CATL, Robin Zeng, are ambiția de a transforma cel mai mare producător de baterii din lume într-un jucător-cheie în domeniul energiei verzi, contribuind totodată la reducerea costurilor de producție ale vehiculelor electrice și schimbând dinamica economică a acestui sector aflat în plină expansiune.

Lansările vin însă într-un context dificil pentru companie: în martie, CATL a raportat o creștere a profitului net de doar 15% pentru anul 2024 — cel mai slab ritm din ultimii șase ani — pe fondul unui război prelungit al prețurilor pe piața chineză a vehiculelor electrice.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.