DCBusiness Articole recomandate Angela Merkel trece OCEANUL. Merge să lămurească lucrurile

Angela Merkel trece OCEANUL. Merge să lămurească lucrurile

Printre multe alte subiecte, Merkel are și unul aparte
Cancelar german Angela Merkel îl va vizita pe preşedintele american Joe Biden la Washington pe 15 iulie pentru a afirma "legăturile bilaterale profunde" dintre cele două ţări, a anunţat vineri secretarul de presă al Casei Albe, Jen Psaki, citată de Reuters.

"Liderii vor discuta despre angajamentul de a coopera strâns asupra unei serii de provocări comune, inclusiv (măsuri pentru) încheierea pandemiei COVID-19, abordarea ameninţării schimbărilor climatice şi promovarea prosperităţii economice şi a securităţii internaţionale pe baza valorilor noastre democratice comune", a declarat Psaki.

Anunţul a fost făcut în prima zi a summitului Grupului celor Şapte (G7) în Anglia. Biden a primit alţi doi lideri străini de la intrarea sa în funcţie, din Japonia şi Coreea de Sud.

Venind cu detalii, publicația germană Handelsblatt, pritre subiectele prioritare ale agendei cancelarului Merkel se află gazoductul ”Nord Stream-2”, conducta construită de Gazprom prin Marea Belatică și care îngrijorează Administrația SUA.

Astfel, dacă Washingtonul susține că noul drum de transport al gazelor rusești va crește dependența europenilor de Rusia și, în plus, va priva Ucraina, în prezent, principala țară de tranzit pentru combustibilul livrat de Gazprom pe piețele Bătrânului continent, de banii proveniți din taxele plătite de Moscova pentru serviciile aduse. 

În schimb, pentru Germania și nu numai, gazoductul ”Nord Stream-2” are o semnificație strategică, pentru că transformă, practic, țara într-un important jucător pe piața gazelor naturale din Europa, devenind unul dintre principalii deținători de rezerve de ”aur albastru”. 

Citește și Joe Biden, duș rece pentru Boris Johnson, înaintea Summit-ului G7

Același ziar german afirmă că Berlinul are câteva idei despre cum ar putea fi dezamorsat aceste conflict din jurul conductei, propuneri care vor fi prezentate de Merkel președintelui american Joe Biden. 

Articole recomandate Vezi toate articolele