DCBusiness Articole recomandate COVID-19. Israel în alertă după ce un copil din Moldova a adus o tulpină și mai virulentă

COVID-19. Israel în alertă după ce un copil din Moldova a adus o tulpină și mai virulentă

Experții sunt îîngrijorați de modul în care SARS-CoV-2 se adaptează
Un copil care s-a întors din Moldova în Israel a fost diagnosticat cu o nouă variantă a coronavirusului AY.4.2, a anunțat Ministerul israelian al Sănătății. Oamenii de știință britanici au scris că tulpina AY.4.2 a fost derivată din tulpina delta și ar putea fi mai infecțioasă.

Potrivit Ministerului israelian al Sănătății, cazul este al unui băiat de 11 ani. El s-a întors din Republica Moldova, relatează postul de televiziune i24 . Acum copilul se află în izolare iar după sosire nu a intrat în contact cu nimeni.

Varianta AY.4.2 a coronavirusului a fost deja detectată în mai multe țări europene, inclusiv în Marea Britanie. Oamenii de știință locali au presupus că AY.4.2 ar putea fi considerată cea mai contagioasă tulpină a COVID-19.

AY.4.2 este "în expansiune în Anglia", potrivit Agenției britanice de securitate sanitară, și reprezintă în prezent 6% din cazurile noi. Este o ramificație a variantei Delta, care a fost dominantă de la începutul acestui an.

Certificatul verde ar putea deveni obligatoriu în România

Guvernul de la Londra urmărește "îndeaproape" mutația variantei Delta, considerată a fi cu până la 10% mai transmisibilă, pe fondul creșterii numărului de cazuri în Marea Britanie.

AY.4.2 a fost descoperit de oamenii de știință care urmăresc evoluția variantei Delta, care este acum dominantă după ce a ajuns în Marea Britanie din India la începutul acestui an.

AY.4.2 este "observată ca fiind în expansiune în Anglia", raportează Agenția britanică de securitate sanitară (UKHSA), iar acum reprezintă aproximativ 6% din toate cazurile din Marea Britanie, potrivit celor mai recente date de la sfârșitul lunii septembrie.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele