Amenzi mai mari pentru lipsa rovinietei. Guvernul a aprobat proiectul de lege

rovinieta_47818400
O propunere interesantă
Prin proiectul de lege se modifica Ordonanța Guvernului nr. 15/2002, în sensul actualizării cuantumului amenzilor contravenționale aplicabile utilizatorilor pentru lipsa rovinietei valabile.

Guvernul a adoptat un act normativ care majorează cuantumul amenzilor în cazul vehiculelor care nu au rovinietă.

Se știe că cuantumul amenzilor este stabilit în funcție de tipul autovehiculelor.

”Din anul 2010 până în prezent, cuantumul amenzilor a rămas la același nivel, în timp ce cuantumul tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România exprimat în lei a crescut cu aproape 20%”, se spune în expunerea de motive.

”Astfel, valoarea amenzilor contravenționale s-a calculat ca fiind de două ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda minimă și de patru ori tariful anual de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România, pentru amenda maximă”, se mai spune în documentul oficial.

Citește și: Cât te costă să ai maşină în 2022. Sumă ameţitoare. Munceşti câteva luni numai pentru ea!

Totodată, se mai precizează că amenda stabilită prin procesul - verbal de constatare a contravenției poate fi achitată la jumătate din minimul acesteia prevăzut de lege, în termen de 15 zile de la comunicarea acestuia.

Propunerea de modificare a cadrului legal actual este justificată de faptul că numărul contravențiilor aplicate pentru circulația fără achitarea tarifului de utilizare a rețelei de drumuri naționale din România (rovinietă) a crescut foarte mult în ultimii ani (734.143 amenzi aplicate în anul 2021 prin intermediul punctelor fixe și mobile de control față de 357.531 aplicate în anul 2015). 

Tariful rovinietei din România se aplică în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 424/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Articole recomandate Vezi toate articolele
x close