Alocație pentru plata chiriei. Sprijin pentru mai multe categorii

Oana Pavelescu |
Data publicării:
Statul ar putea acorda sprijin pentru anumite categorii
Statul ar putea acorda sprijin pentru anumite categorii

Un nou proiect de lege urmează să fie dezbătut în Senat, propunere care vine în sprijinul mai multor categorii vulnerabile.

Este vorba de acordarea de sprijin financiar pentru familii și tineri fără venituri mari, familii monoparentale sau personae singure – văduve, divorțate sau cu soțul/soția în arest. Alocația de sprijin pentru plata chiriei se va acorda pe întreaga perioadă a stării de urgență și încă 3 luni după încetarea acesteia, potrivit proiectului de lege.

Suma care a urma să fie acordată lunar va fi de cel mult 750 lei, iar în cazul în care contravaloarea chiriei lunare, conform contractului de închiriere, este mai mică de 750 lei, alocația va fi egală cu valoarea chiriei lunare.

Condiții de acordare a sprijinului

  • chiriașii au un venit net pe membru ai familiei sau personal, în cazul persoanelor singure, cel mult egal cu indicatorul Social de Referinţă (ISR) calculat pentru lunile în care primesc alocaţia de sprijin în vederea achitării chiriei;

  • locatarii au un contract de închiriere în derulare la momentul solicitării alocaţiei de sprijin în vederea achitării chiriei dar încheiat înainte de instaurarea stării de urgenţă;

  • nu deţin nicio locuinţă în proprietate;

  • nu dispun de nicio altă formă de ajutor destinată locuirii din partea statului sau a angajatorului prevăzută de lege.

  • În situația în care starea de urgenţă nu acoperă integral perioada de 30-31 de zile aferentă unei luni calendaristice, alocaţia de sprijin în vederea achitării chiriei se va acorda fracţionat pentru respectiva lună, proporţional cu perioada în care a fost decretată starea de urgenţă, raportat la numărul de zile al acelei luni.

Reguli noi pentru ratele locuințelor și chiriile militarilor

Cine pot fi beneficiarii

  • persoane cu vârsta de 18 ani și locuiește singură

  • persoane cu vârste între 16-18 ani care de asemeni locuiesc singure

  • soț și soție care locuiesc împreună cu copii necăsătoriți cu copii de până la 18 ani ori până la 26 de ani și care urmează o formă de învățământ cursuri de zi;

  • fraţii fără copii, care se gospodăresc împreună şi au domiciliul sau reşedinţa comună, separat de domiciliul ori reşedinţa părinţilor;

  • părintele/părinţii care locuieşte/locuiesc cu copiii lui/lor necăsătoriţi aflaţi în întreţinere, cu vârsta de peste 18 ani şi care au certificat de persoană încadrată într-un grad de handicap/dizabilitate accentuat/ă sau grav/ă;

  • familiile monoparentale formate dintr-un adult şi copilul/copiii aflaţi în întreţinere, în vârstă de până la 18 ani sau de până la 26 de ani pentru cei care urmează o formă de învăţământ – cursuri de zi şi care locuiesc şi gospodăresc împreună.

Adultul din familia monoparenlata poate fi:

  • văduv;

  • divorţat;

  • al cărei soţ/soţie este declarat/declarată decedat/decedată prin hotărâre judecătorească;

  • al cărei soţ/soţie se află în una dintre situaţiile prevăzute la art. 178 Iii. c)sau d) din Legea nr, 287/2009. republicată, cu modificările ulterioare;

  • al cărei soţ/soţie este arestat/arestată preventiv pe o perioadă mai mare de 30 de zile sau execută o pedeapsă privativă de libertate şi nu participă la întreţinerea copiilor;

  • a fost numită tutore sau i s-au încredinţat ori dat în plasament unul sau mai mulţi copii şi se află în una dintre situaţiile prevăzute mai sus.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0861
Diferența 0.0010
Zi precendentă 5.0851
USD
Azi 4.4167
Diferența 0.0220
Zi precendentă 4.3947
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0861 RON
USD flag1 USD = 4.4167 RON
GBP flag1 GBP = 5.7988 RON
CHF flag1 CHF = 5.4698 RON
AUD flag1 AUD = 2.8921 RON
DKK flag1 DKK = 0.6811 RON
CAD flag1 CAD = 3.1449 RON
HUF flag1 HUF = 0.0131 RON
JPY flag1 JPY = 0.0286 RON
NOK flag1 NOK = 0.4365 RON
SEK flag1 SEK = 0.4646 RON
XAU flag1 XAU = 567.6303 RON
Monede Crypto
1 BTC = 458464.24RON
1 ETH = 15395.60RON
1 LTC = 386.73RON
1 XRP = 10.01RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22696.400.24%
BET-BK4384.760.08%
BET-EF1242.230.26%
BET-FI80111.25-0.26%
BET-NG1710.030.30%
BET-TR52707.970.24%
BET-TRN50957.710.24%
BET-XT1949.330.21%
BET-XT-TR4433.750.21%
BET-XT-TRN4297.360.21%
BETAeRO917.47-3.13%
BETPlus3306.950.24%
RTL50907.990.23%

Opinii

Alexandru Nazare / Foto: gov.ro

Nazare, după depistarea fraudei cu mașini second-hand: Nimeni nu e mai presus de lege

O nouă schemă de fraudă fiscală de amploare,...

Gabriel Biriș

Gabriel Biriș, reacție la deciziile CCR: Amatorism sau sabotaj?

Avocatul Gabriel Biriș critică dur modul în...

Fermier / Foto: Oana Pavelescu

Mircea Coșea: România va intra într-o criză agricolă

România riscă să intre, în anii următori,...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel