ALERTĂ la o bază NATO din Lituania. Premierul Spaniei, prezent la eveniment, a fost evacuat

conferinta-presa_76880700
Un eveniment, aflat în plină desfășurare la baza NATO din Lituania, la care participau premierul Spaniei și președintele Lituaniei, a fost întrerupt din cauza unei alarme declanșate de ceea ce pare a fi pătrunderea unui avion rusesc neidentificat în spațiul aerian lituanian.  

Șeful Guvernului spaniol, Pedro Sánchez, a fost forțat să întrerupă o conferință de presă, ținută în cadrul unei vizite la baza militară NATO din Lituania, acolo unde există un contingent al forțelor armate spaniole, scrie publicația Lasexta.

Cauza pare a fi o amenințare reală venită din partea unei aeronave a Forțelor Aeriene Ruse.

Citește și: Indemnizaţia de şomaj pentru absolvenți. AMOFM a publicat condițiile

Alarma a sunat în momentul în care șeful executivului spaniol era pe punctul de a-și începe discursul.

Amenințarea provine de la un avion rus neidentificat care a zburat peste Marea Baltică. Două avioane de vânătoare Eurofighter au fost trimise să îl intercepteze și să-l identifice.

Conferința de presă ar fi fost reluată după aproximativ 30 de minute.

„Am văzut un caz real care justifică prezența trupelor spaniole în Lituania”, a remarcat premierul spaniol.

Şapte avioane spaniole Eurofighter se află din 30 aprilie la baza aeriană Siauliai pentru o misiune NATO de poliţie aeriană în zona Mării Baltice. La misiune iau parte, de la baza militară Amari din Estonia, şi patru avioane F-35 ale Forţelor aeriene italiene.

Articole recomandate Vezi toate articolele
x close