Adio, vacanțe în România? Voucherele, motorul turismului, scoase din priză?

DCBusiness Team |
Data publicării:
Distracție în Maramureș, la Borșa / FOTO: Facebook
Distracție în Maramureș, la Borșa / FOTO: Facebook

ANAT trage un semnal de alarmă: eliminarea voucherelor de vacanță, o „crimă economică” împotriva turismului românesc

Vicepreședintele ANAT, Adrian Voican, avertizează că tăierea voucherelor de vacanță riscă să saboteze dezvoltarea unei industrii care a adus România în circuitul turistic european

Eliminarea voucherelor de vacanță din politicile guvernamentale este, potrivit vicepreședintelui Asociației Naționale a Agențiilor de Turism (ANAT), Adrian Voican, o adevărată „crimă economică împotriva dezvoltării”, cu efecte directe asupra unei industrii care a cunoscut o creștere spectaculoasă tocmai datorită acestor instrumente de stimulare. Declarația a fost făcută în cadrul evenimentului „Redescoperă Maramureșul”, organizat la Baia Mare de ANAT, Consiliul Județean Maramureș și Visit Maramureș.

Voican a susținut că voucherele de vacanță au jucat un rol catalizator în democratizarea turismului românesc, contribuind la dezvoltarea zonelor turistice în toate colțurile țării, pe tot parcursul anului, nu doar în perioadele tradiționale de concedii.

„A lua voucherele de vacanță, acest catalizator al industriei, cred că este o crimă economică împotriva dezvoltării și trebuie să le punem la loc, poate într-un format mai deștept care să ajute și angajații din domeniul privat, nu doar din cel public”, a declarat Voican.

România turistică, de la câteva stațiuni la o țară întreagă

Oficialul ANAT a subliniat că, grație voucherelor, orașe care nu aveau o tradiție turistică au devenit destinații în toată regula: de la Baia Mare, care a primit statutul de stațiune turistică, până la Cluj, animat de festivaluri de talie internațională, și Craiova, devenită o atracție datorită târgurilor de Crăciun și Paște.

„Toată România a devenit o țară turistică – și în timp, și în spațiu. Nu mai suntem doar de 1 august și 31 decembrie la Mamaia și în Sinaia.”

Voican a comparat actuala situație cu epoca comunistă, când lipsa accesului la turism și condițiile dificile erau norma. Astăzi, susține el, turismul intern a devenit accesibil pentru milioane de români, iar voucherele de vacanță au fost esențiale în acest proces.

Voucherele, un beneficiu și pentru stat

La rândul său, Dan Goicea, vicepreședinte ANAT și director general al Cocktail Holidays, a arătat că voucherele nu sunt doar un instrument de sprijin pentru agențiile de turism, ci și o sursă de venit fiscalizat pentru statul român.

„În anul în care s-au introdus, până la 40% din valoarea tichetelor s-a întors la buget sub formă de taxe și impozite. Nu dăm 100 de milioane de euro, ci doar 60, pentru că 40 se întorc.”

Mai mult, tichetele au scos la lumină o mare parte din economia turistică gri, în special în zonele montane și rurale unde pensiunile funcționau, în multe cazuri, fără documente și fără a plăti impozite.

Voucherele, sursă de sănătate pentru angajați

Goicea a adus în discuție și rolul social al voucherelor, susținând că mulți angajați care nu și-au permis vacanțe ani la rând au reușit, prin intermediul acestor instrumente, să călătorească și să se recupereze fizic și mental.

„S-au dus, s-au mai plimbat, au văzut Litoralul, au văzut muntele, s-au întors fericiți la serviciu și recuperați. Cine muncește 12 luni din 12 nu mai are randament.”

Schengen schimbă regulile jocului. România trebuie să se miște rapid

În contextul aderării la spațiul Schengen cu frontierele aeriene și maritime, Voican a atras atenția asupra riscurilor unei competiții regionale mai dure pentru atragerea turiștilor. În ianuarie 2024, România a înregistrat o creștere de 10% în turism, dar în februarie a scăzut cu 3,5%, semn că motorul sectorului începe să piardă turații fără impulsuri clare precum voucherele.

„E o competiție reală. Trebuie să știm cine fluieră primul și-i atrage în grădina lui pe vizitatori. Nu putem scoate din priză ceva care aducea un motor în economie.”

Redescoperă Maramureșul – turism autentic și parteneriat ANAT

Evenimentul de la Baia Mare a reunit peste 100 de agenți de turism, tur-operatori și jurnaliști, care au explorat timp de cinci zile cele mai reprezentative obiective ale regiunii: bisericile de lemn incluse în UNESCO, Cimitirul Vesel din Săpânța, Mocănița de pe Valea Vaserului, meșteșuguri, gastronomie locală și ospitalitatea maramureșeană.

Scopul evenimentului a fost includerea Maramureșului în pachetele naționale și internaționale de turism și promovarea sa ca destinație competitivă în noul context european.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0001
Zi precendentă 4.9774
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0076
Zi precendentă 4.3711
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 415719.38RON
1 ETH = 7918.92RON
1 LTC = 370.70RON
1 XRP = 9.68RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Prof. Mircea Coșea

Consecințele politicii lui Donald Trump de scădere a dolarului 

Donald Trump ar dori să vadă dolarul să scadă...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel