A demarat procesul de demolare a chioșcurilor de la metrou

Matei Ion |
Data publicării:
Chioscurile de la metrou se demolează
Chioscurile de la metrou se demolează

Evacuarea şi demolarea spaţiilor comerciale amplasate ilegal pe domeniul public al statului a început miercuri dimineaţa la staţia de metrou Ştefan cel Mare, a anunţat Ministerul Transporturilor.

Termenul limită pentru eliberarea spaţiilor comerciale amplasate în incinta staţiilor de metrou a expirat vineri, 2 aprilie, conform unei notificări transmise de Metrorex firmei care administrează aceste unităţi.

Într-un comunicat remis AGERPRES în data de 25 martie, reprezentanţii Metrorex precizau că această măsură a fost luată deoarece, în urma analizelor efectuate pe teren, s-a constatat că spaţiile comerciale care activează în reţeaua de metrou pun în pericol siguranţa transportului subteran, cu afectarea directă a exigenţelor de securitate la incendiu şi evacuarea persoanelor în caz de urgenţă.

Începe procesul de evacuare a spațiilor comerciale de la metrou

În replică, reprezentanţii Unităţii - Sindicatul Liber Metrou (USLM) au precizat că toate magazinele de la metrou au fost construite conform legislaţiei in vigoare, cu aprobarea Metrorex, iar 80% dintre acestea sunt proprietatea sindicatelor din metrou.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a subliniat, la rândul său, că, în condiţiile în care acele chioşcuri nu vor fi ridicate până la data limită, "se va restabili legea".

În 26 martie, circulaţia trenurilor de metrou a fost blocată de un protest spontan al unor reprezentanţi ai sindicatului USLM în staţia Piaţa Unirii, aceştia coborând în tunel, pe calea de rulare.

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a pus protestul pe seama anunţului privind eliberarea spaţiilor comerciale şi i-a sfătuit pe angajaţii de la metrou să nu se lase amăgiţi. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0965
Diferența 0.0012
Zi precendentă 5.0953
USD
Azi 4.3037
Diferența 0.0097
Zi precendentă 4.294
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0965 RON
USD flag1 USD = 4.3037 RON
GBP flag1 GBP = 5.8503 RON
CHF flag1 CHF = 5.5932 RON
AUD flag1 AUD = 3.0406 RON
DKK flag1 DKK = 0.6822 RON
CAD flag1 CAD = 3.1538 RON
HUF flag1 HUF = 0.0135 RON
JPY flag1 JPY = 0.0281 RON
NOK flag1 NOK = 0.4527 RON
SEK flag1 SEK = 0.4796 RON
XAU flag1 XAU = 679.5488 RON
Monede Crypto
1 BTC = 296957.22RON
1 ETH = 8826.20RON
1 LTC = 237.19RON
1 XRP = 6.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET28579.340.88%
BET-BK5700.190.84%
BET-EF1532.480.98%
BET-FI109595.901.76%
BET-NG2052.681.24%
BET-TR66925.800.88%
BET-TRN64648.650.88%
BET-XT2479.080.97%
BET-XT-TR5675.010.97%
BET-XT-TRN5496.830.97%
BETAeRO1021.290.47%
BETPlus4139.990.84%
RTL64282.030.91%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel