15 companii textile românești se implică în producția de echipamente medicale de protecție

Matei Ion |
Data publicării:

Un grup de 15 companii din industria textilă locală se va implica în dezvoltarea de capacităţi de producţie de echipamente medicale la standarde internaţionale, informează un comunicat de presă al unui consultant în domeniu.

"Situaţia dramatică a personalului sanitar aflat în linia întâi în bătălia împotriva COVID-19 a determinat echipa publicaţiei Dialog Textil, împreună cu consultantul în textile Răzvan Ionele de la Gherzi Textil Organization, să iniţieze crearea unui grup de lucru open-end, deschis tuturor celor care vor să se implice în dezvoltarea de capacităţi de producţie de echipamente medicale la standarde internaţionale", se precizează în comunicat.

Conform sursei citate, printre producătorii care s-au alăturat acestei iniţiative se află confecţioneri de textile precum: Tanex - companie cu două puncte de lucru şi în jur de 500 de angajaţi, Simiz Fashion Focşani - cu 10 linii de producţie şi 700 de angajaţi, Livas Clothing - cu cinci baze de producţie care însumează în jur de 600 de angajaţi, Manufactura Turnu Măgurele, Stylar Tailor, Polisea SA, Arason SRL, ETServices, dar şi furnizori de soluţii tehnologice ca Morgan Tecnica & Macpi Group, şi producătorul local de neţesute cu capital românesc Minet SA.

Citește și: Firmele care doresc să producă echipamente și biocide au nevoie de avize de la MApN

"Noi am mobilizat deja, în paralel, un grup de producători din ţară care şi-au arătat disponibilitatea de a începe fabricarea la cerinţe tehnice concrete şi comandă fermă. Am făcut deja o solicitare prin care dorim ca materialul produs la Râmnicu Vâlcea să poată fi materie primă pentru întreaga industrie de confecţii din România. Poate fi laminat, pentru a crea impermeabilitate, poate fi utilizat ca atare sau matlasat cu alte materiale în funcţie de destinaţia dorită. Vrem să mulţumim Agenţiei de Cercetare pentru Tehnică şi Tehnologii Militare, care a răspuns afirmativ demersului nostru. Specialiştii Agenţiei lucrează intens în aceste zile la dezvoltarea şi testarea unui material cu rol protectiv, din poliester şi polipropilenă, care ar putea fi folosit la producţia de combinezoane şi măşti. Industria este pregătită şi solidară", a explicat Cezar Bulacu, director de cercetare la Minet SA.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0903
Diferența -0.0024
Zi precendentă 5.0927
USD
Azi 4.3905
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3905
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0903 RON
USD flag1 USD = 4.3905 RON
GBP flag1 GBP = 5.8560 RON
CHF flag1 CHF = 5.4664 RON
AUD flag1 AUD = 2.8641 RON
DKK flag1 DKK = 0.6817 RON
CAD flag1 CAD = 3.1360 RON
HUF flag1 HUF = 0.0130 RON
JPY flag1 JPY = 0.0288 RON
NOK flag1 NOK = 0.4360 RON
SEK flag1 SEK = 0.4617 RON
XAU flag1 XAU = 575.7083 RON
Monede Crypto
1 BTC = 506371.34RON
1 ETH = 18672.80RON
1 LTC = 438.83RON
1 XRP = 11.47RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET21644.870.07%
BET-BK4203.20-0.07%
BET-EF1177.720.20%
BET-FI78889.970.74%
BET-NG1592.050.19%
BET-TR50239.870.07%
BET-TRN48574.170.07%
BET-XT1864.290.10%
BET-XT-TR4236.610.10%
BET-XT-TRN4106.640.10%
BETAeRO960.50-2.16%
BETPlus3160.660.04%
RTL48486.670.09%

Opinii

Ungurii vor fi întrebați ce părere au

Analiști: dezechilibrele macro și politica fiscală impredictibilă mențin incertitudinea

Încrederea analiștilor în economia României...

Portul Constanța / Foto: kepass / Pixabay
Analistul economic Adrian Negrescu / FOTO: Facebook

Negrescu: TVA-ul ne „sângerează” bugetul, taxarea inversă e soluția

Adrian Negrescu: Extinderea taxării inverse, o...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel