Una dintre pălăriile lui Napoleon, vândută cu o sumă record la o licitație din Paris

palaria-lui-napoleon_42345700
Pălăria lui Napoleon / Foto: Thomas Quine / Flickr
O casă de licitații din Paris a vândut una dintre pălărille lui Napoleon la un preț uriaș. Pălăria este confecționată din păr de castor și nu este singura pălărie care a aparținut împăratului Franței și care a fost licitată.

O pălărie despre care experții cred că i-a aparținut lui Napoleon Bonaparte a fost vândută duminică la casa de licitații Drouot din Paris pentru suma record de 1.932.000 de euro (2,11 milioane de dolari), arată Reuters.

Pălăria bicorn a fost estimată inițial la 600.000 - 800.000 de euro. Prețul de vânzare l-a depășit pe cel al altei pălării ale lui Napoleon care a fost vândută cu 1.884.000 de euro în 2014, a declarat un oficial al casei de licitații.

Înaintea de eveniment, reprezentantul casei de licitație, Jean-Pierre Osenat, a declarat pentru Reuters că pălăria neagră din fetru de castor bicorn era o marcă înregistrată a lui Napoleon, care a deținut aproximativ 120 de astfel de pălării de-a lungul vieții sale.

"Pălăria făcea parte din imaginea pe care și-a construit-o", a spus Osenat, adăugând că Napoleon purta întotdeauna pălăria cu colțurile aliniate cu umerii, în timp ce majoritatea oamenilor din acea vreme o purtau cu colțurile în față spre spate.

Aceste pălării despre care se crede că au fost deținute de Napoleon apar în mod regulat la licitații. În octombrie 2021, o pălărie recent descoperită cu dovezi ADN care demonstrau că i-a aparținut lui Napoleon a fost scoasă la licitație de Bonhams la Londra și vândută cu peste 200 mii de lire.

Oana Pavelescu este jurnalist specializat în domeniul economic și financiar, cu experiență solidă în analiza politicilor fiscale, a piețelor energetice și a evoluțiilor macroeconomice din România și din spațiul european. Abordează subiectele cu rigoare, atenție la detaliu și orientare către impactul concret asupra mediului de afaceri și asupra populației. Are expertiză în interpretarea documentelor oficiale – de la acte normative publicate în Monitorul Oficial până la rapoarte ale BNR, ANRE sau ale altor instituții-cheie – pe care le transformă în materiale clare, bine structurate și relevante pentru publicul interesat de economie, companii și politici publice.
Afterbusiness Vezi toate articolele
x close