Surpriza din OUG-ul care plafonează prețul energiei: 30% din români nu se vor încadra în consumul de 100 KWh

DCBusiness Team |
Data actualizării: | Data publicării:
Care sunt explicațiile oferite
Care sunt explicațiile oferite

Președintele Asociației Energia Inteligentă a transmis redacției câteva considerente privind plafonarea prețului la gaze și energie.

Cu 10 zile calendaristice înaintea datei de 1 aprilie 2022 s-a publicat textul OUG privind măsurile de ajutorare a consumatorilor de gaze și energiei electrică.

Prețul energiei electrice

Conform proiectului de OUG pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de energie electrică pentru consumatorii casnici va fi astfel:

a) 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh;

b) 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar  realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv;

Apreciem că 30% din consumatorii casnici nu se vor încadra în cerințele legii și vor achita prețul din contractele de furnizare a energiei electrice existente, prețuri între 1,4 lei/kWh și 4,1 lei/kWh. Adică o casă care consumă 301 kWh/lună, va achita pentru energia electrică între 421 lei/lună și 1234 lei/lună. 

Există gospodării unde se consumă peste 300 kWh/lună iar veniturile sunt sub cel minim din România, așa cum există locuri de consum la care consumule este sub 300 kWh/lună și sunt milionari. Și atunci care este echitatea acestei legi, se întreabă expertul și continuă întrebând: De ce un milionar să beneficieze de preț plafonat și un consumator cu salariul minim pe economie să nu beneficieze?

Citește și: Află noile preţuri la energie electrică şi gaze, de la 1 aprilie. Document publicat de Guvern

Conform proiectului de OUG pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de energie electrică pentru consumatorii non-casnici va fi de 1 leu/kWh, cu TVA inclus. 

Prețul gazelor naturale

Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este:

a) 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici;

b) 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților non-casnici al căror consum anual de gaze
naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică 

Din nou asistăm la o construcție dezaxată:

Se acordă plafonarea prețului la gaze pentru miliardari și milionari, iar compensarea acordată furnizorilor de la bugetul de stat urmând să fie plătită tot de cei mulți și săraci;

Se acordă o plafonare pentru toți consumatorii non-casnici de energie electrică și doar pentru o parte din consumatorii non-casnici de gaze, deși costurile cu gaze sunt mult superioare față de cele pe gaze. De ce această diferențiere?

Componenta de furnizare a energiei electrice si/sau a gazelor naturale este de 73 lei/MWh pentru activitatea de furnizare a energiei electrice adică de 10,7% din prețul minim plafonat, respectiv de 12 lei/MWh pentru activitatea de furnizare a gazelor naturale respectiv de 3,1 % din prețul minim plafonat. De ce ar fi atât de mare marja comercială la furnizorii de energie electrică?

Conform proiectului de OUG prețul gazelor naturale vândute de producători se stabilește la 150 lei/MWh pentru gazele care se vor achiziționa pentru populație și de 250 lei/MWh pentru gazele care se vor achiziționa pentru consumatorii producătorii de energie termică. Această situație va determina, exact cum s-a întâmplat în cazul OUG 114, o explozie a prețului la gaze pentru consumatorii non casnici care consumă mai mult de 50.000 MWh/an. Respectiv acești consumatori vor achita aproape toate gazele din import în următorul an (cca. 80%), dar și diferența între prețul de piață și prețul plafonat pentru gazele din producție internă, adică consumatorii industriali vor achita un preț de minim 1000 lei/MWh. Apreciez că majoritatea consumatorilor industriali care consumă mai mult de 50.000 MWh/an vor falimenta.  

Totuși de ce s-a ales această măsură a plafonării prețului la gaze și energie?

Probabil pentru că statul este capabil să facă protecția consumatorului doar pe banii altora, adică pe banii furnizorilor (statul nu a achitat nici 10% din compensările care trebuiau să le acorde conform legii, pentru plafonările din iarna 2021/2022 furnizorilor). 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play
DC Media Group Audience

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9761
Diferența -0.0001
Zi precendentă 4.9762
USD
Azi 4.6567
Diferența -0.0132
Zi precendentă 4.6699
Schimb
in
Curs valutar | Actualizat la 24-04-2024
EUR flag1 EUR = 4.9761 RON
USD flag1 USD = 4.6567 RON
GBP flag1 GBP = 5.7878 RON
CHF flag1 CHF = 5.0938 RON
AUD flag1 AUD = 3.0265 RON
DKK flag1 DKK = 0.6673 RON
CAD flag1 CAD = 3.4036 RON
HUF flag1 HUF = 0.0126 RON
JPY flag1 JPY = 0.0301 RON
NOK flag1 NOK = 0.4252 RON
SEK flag1 SEK = 0.4287 RON
XAU flag1 XAU = 346.6114 RON
Monede Crypto
1 BTC = 298912.08RON
1 ETH = 14593.91RON
1 LTC = 394.61RON
1 XRP = 2.48RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: 5.90% p.a.
ROBOR:
3 luni: 6.05%
6 luni: 6.07%
12 luni: 6.08%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
Indice Ultima valoare Variatie
BET 16947.98 0.50%
BET-BK 3118.34 0.41%
BET-FI 60482.43 0.60%
BET-NG 1212.49 0.75%
BET-TR 35164.99 0.50%
BET-TRN 34354.48 0.50%
BET-XT 1444.24 0.52%
BET-XT-TR 2962.94 0.52%
BET-XT-TRN 2899.50 0.52%
BETAeRO 1058.14 0.39%
BETPlus 2503.39 0.47%
RTL 37227.85 0.51%

Comunicate de presa

ANOFM: Încep 139 de programe de formare profesională

139 programe de formare profesională vor...

Foto: pexels.com

Cât pierd companiile din cauza angajaţilor nefericiţi

Se spune că banii nu pot cumpăra fericirea,...

Foto: Pexels.com

Iti place noua modalitate de votare pe DCBusiness.ro?
POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2024 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel