Află noile preţuri la energie electrică şi gaze, de la 1 aprilie. Document publicat de Guvern

gaze-pexels-pixabay-266896_23711200
Foto: Pexels.com
Guvernul a publicat, joi seara, în transparență decizională, proiectul de OUG privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023.

Proiectul de ordonanță de urgență privind măsurile aplicabile clienților finali din piața de energie electrică și gaze naturale în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative poate fi studiat aici.

„Pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de energie electrică/operatorii de distribuţie de energie electrică care asigură revânzarea energiei electrice este:


a) maximum 0,68 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este mai mic sau egal cu 100 KWh;
b) maximum 0,8 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici al căror consum mediu lunar realizat la locul de consum în anul 2021 este cuprins între 100 kWh și 300 KWh inclusiv;
c) maximum 1 leu/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienţilor noncasnici”, potrivit proiectului de OUG.

Conform documentului, pentru consumul realizat în perioada 1 aprilie 2022 – 31 martie 2023, prețul final facturat de către furnizorii de gaze naturale este:


a) maximum 0,31 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților casnici;
b) maximum 0,37 lei/kWh, cu TVA inclus, în cazul clienților noncasnici al căror consum anual de gaze naturale realizat în anul 2021 la locul de consum este de cel mult 50.000 MWh, precum și în cazul producătorilor de energie termică destinată consumului altor clienții.

„În privința consumatorilor casnici, care oricum se confruntă cu un nivel de sărăcie energetică dintre cele mai crescute din Europa, în contextul creat de situatia geopolitică și de explozia prețului la utilități, materii prime și alimente, s-a constatat că se impune prelungirea perioadei în care este necesar să li se acorde sprijin pentru plata facturilor la energie electrică și gaze naturale. Având în vedere situaţia determinată de creşterea preţului pe pieţele de energie electrică şi gaze naturale la nivel internaţional, precum şi efectele provocate de aceste creşteri, este necesară menținerea plafonării prețurilor la energie electrică și gaze naturale în perioada urmatoare astfel încât preţurile finale facturate și plătite de către consumatorul casnic și non-casnic să nu agraveze nivelul de sărăcie energetică și activitatea economică”, se arată în nota de fundamentare a ordonanței de urgență.

Ordonanța de urgență va fi aprobată, probabil, vineri, în ședința Executivului, care începe la ora 15.00.

Mihai Ciobanu este un jurnalist cu peste 23 de ani de vechime. Şi-a început cariera jurnalistică în Ploieşti, acolo unde a activat în presa locală din 2003 şi până în 2018, lucrând la unele dintre cele mai importante publicaţii locale şi site-uri de ştiri din judeţul Prahova.După experienţa acumulată în presa locală şi regională, a intrat în anul 2018 în echipa DC News. În prezent este redactor-şef DC Business şi redactor la DC News.
x close