Soluție pentru salvarea Pământului. Elvețienii au făcut toate socotelile

Simona Haiduc |
Data publicării:
O soluție care încă este la îndemăna omului
O soluție care încă este la îndemăna omului

Specialiștii Universității tehnice din Zurich (ETH Zurich) au calculat că, pentru a salva Terra de efectul devastator al emisiilor de gaze cu efect de seră, ar trebuie sădiți copaci în diferite regiuni ale planetei pe o suprafață totală de 0,9 miliarde de hectare. Numai așa atmosfera se va curăța și limpezi. 

Oamenii de știință elvețieni au reușit să demontreze, pentru prima dată, în ce locuri de pe Terra ar trebui efectuate împăduriri și care ar fi efectul benefic al acestei operațiuni. Astfel, s-a calculat că, în actualele condiții climatice, pădurile ar trebui să acopere 4,4 miliarde de hectare, cu 1,8 miliarde mai mult decât suprafața ocupată acum (2,6 hectare).

S-a stabilit, de asemenea, că pe Pământ există 0,9 miliarde de hectare care, dacă ar fi împădurite, vor putea îndeplini rolul de ”depozit” pentru carbonul extras din atmosferă. În același timp, activitatea economică a omului nu ar avea de suferit, adică nu s-ar reduce. Când noile păduri vor ajunge la maturitate, ele vor putea cumula 205 miliarde tone de carbon, cam două treimi din cele 300 miliarde de tone ajunse în atmosferă ca urmare a activităților omului în epoca industrială.

În opinia cercetătorilor elvețieni, cea mai potrivită zonă pentru o acțiune de împădurire de asemenea amploare este Rusia, unde specialiștii de la ETH Zurich au descoperit teritorii potrivite cu o suprafață totală de 151 milioane de hectare. Pe locul soi au fost plasate Statele Unite (103 milioane), urmate de Canada (74,8 milioane), Australia (58 miloane), Brazilia (49,7 milioane) și China (40,2 milioane).

Citește și Secretul Siberiei. Cine s-ar fi gândit la această posibilitate

”Studiul nostru și calculele efectuate arată clar că refacerea pădurilor reprezintă cea mai bună dintre toate soluțiile aflate la îndemâna omului pentru a rezolva problemele generate de schimbările climatice”, a declarat unul dintre autorii lucrării de cercetare, profesorul Thomas Crowther. Dar, a avertizat el, ”trebuie să ne mișcăm repede, pentru că noile păduri au nevoie de decenii pentru a crește și a ajunge la potențialul necesar”.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9773
Diferența -0.0002
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3851
Diferența 0.0064
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9773 RON
USD flag1 USD = 4.3851 RON
GBP flag1 GBP = 5.8378 RON
CHF flag1 CHF = 5.3330 RON
AUD flag1 AUD = 2.8253 RON
DKK flag1 DKK = 0.6671 RON
CAD flag1 CAD = 3.1760 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0303 RON
NOK flag1 NOK = 0.4230 RON
SEK flag1 SEK = 0.4549 RON
XAU flag1 XAU = 460.2343 RON
Monede Crypto
1 BTC = 427899.46RON
1 ETH = 8134.32RON
1 LTC = 387.07RON
1 XRP = 9.72RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17139.47-0.10%
BET-BK3192.27-0.08%
BET-EF933.76-0.06%
BET-FI60917.51-0.22%
BET-NG1238.040.21%
BET-TR37795.41-0.10%
BET-TRN36737.01-0.10%
BET-XT1469.71-0.15%
BET-XT-TR3185.97-0.15%
BET-XT-TRN3103.39-0.15%
BETAeRO836.58-0.32%
BETPlus2528.23-0.08%
RTL38240.34-0.11%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel