Scala din Milano refuză petrodolarii saudiților

DCBusiness Team |
Data publicării:
Teatrul Scala din Milano
Teatrul Scala din Milano

Celebra Operă Scala din Milano a renunţat la un contract de sponsorizare ce i-a fost propus de Arabia Saudită şi va înapoia un avans primit din partea autorităţilor de la Riad, informează luni DPA. "Astăzi, o luăm de la zero. Vom înapoia banii saudiţilor. Rămâne să vedem dacă vor exista alte oportunităţi de colaborare", a declarat luni primarul oraşului Milano, Giuseppe Sala.

Giuseppe Sala a făcut aceste declaraţii, citate de agenţia de presă italiană ANSA, după o întrunire a consiliului de administraţie al Operei Scala, care este prezidat de primarul oraşului Milano. Giuseppe Sala a precizat că decizia de a renunţa la acea propunere de sponsorizare a fost luată cu unanimitate de voturi.

Arabia Saudită s-a oferit să investească în Opera Scala din Milano suma de 15 milioane de euro în următorii cinci ani şi, de asemenea, să deschidă un colegiu muzical pentru tinerii din Riad, capitala acestei ţări.

În schimbul investiţiei, ministrul Culturii din Arabia Saudită, prinţul Badr bin Abdullah bin Mohammed bin Farhan Al Saud, ar fi trebuit să fie inclus în consiliul de administraţie al Operei Scala.

Alexander Pareira, directorul operei milaneze, a acceptat un avans de 3,1 milioane de euro din partea saudiţilor. Această sumă urmează să fie returnată.

Citește și: Cultura costă. Un salariu pentru o seară la operă

Perspectiva ca un regim politic autoritar, acuzat de asasinarea jurnalistului Jamal Khashoggi, să sponsorizeze una dintre cele mai renumite instituţii culturale ale Italiei, a generat controverse puternice.

Duminică, Attilio Fontana, preşedintele regiunii Lombardia, a spus că Alexander Pereira merită să fie concediat pentru faptul că a acceptat avansul primit de la saudiţi înainte ca propunerea de sponsorizare să fie discutată în consiliul de administraţie al Operei Scala.

Primarul Giuseppe Sala a dezvăluit însă că Alexander Pereira îşi va păstra funcţia de director al instituţiei milaneze.

ENI, o companie italiană din domeniul energiei, şi Mapei, care produce substanţe chimice utilizate în industria construcţiilor, se numără în prezent printre sponsorii privaţi ai Operei Scala care au reprezentanţi în consiliul de administraţie al instituţiei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 4.9775
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.9775
USD
Azi 4.3787
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.3787
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 4.9775 RON
USD flag1 USD = 4.3787 RON
GBP flag1 GBP = 5.8518 RON
CHF flag1 CHF = 5.3042 RON
AUD flag1 AUD = 2.8007 RON
DKK flag1 DKK = 0.6669 RON
CAD flag1 CAD = 3.1664 RON
HUF flag1 HUF = 0.0123 RON
JPY flag1 JPY = 0.0306 RON
NOK flag1 NOK = 0.4226 RON
SEK flag1 SEK = 0.4539 RON
XAU flag1 XAU = 461.6339 RON
Monede Crypto
1 BTC = 425706.50RON
1 ETH = 8159.49RON
1 LTC = 388.78RON
1 XRP = 9.82RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET17156.94-1.60%
BET-BK3194.92-1.55%
BET-EF934.31-1.72%
BET-FI61049.86-0.60%
BET-NG1235.42-2.25%
BET-TR37833.93-1.60%
BET-TRN36774.45-1.60%
BET-XT1471.94-1.44%
BET-XT-TR3190.79-1.44%
BET-XT-TRN3108.09-1.44%
BETAeRO839.30-0.38%
BETPlus2530.38-1.52%
RTL38284.08-1.65%

Opinii

Avertisment dur de 1 Mai. Coșea: România nu-și mai permite vacanțe, doar iluzii!

Profesorul Mircea Coșea critică mini-vacanțele...

Joseph Stiglitz

Joseph Stiglitz: Trump, fără busolă economică: Lumea se întoarce la granițe și taxe

Profesorul și laureatul Premiului Nobel pentru...

Cosmin Marinescu

România Europeană – tablou grafic comparativ în Economic@BNR

Cu susținerea Consiliului de Administrație al...

Comunicate de presa

Panouri fotovoltaice / Foto: Freepik

Parcuri fotovoltaice. Alte 60 de contracte semnate cu primării și entități publice

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, anunță...

Panouri fotovoltaice /FOTO: Pagina de Facebook a AFM

Guvernul a aprobat bugetul Administrației Fondului pentru Mediu pentru anul 2025

În ședința de Guvern de astăzi, la propunerea...

Leadership creativ

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel