Romgaz negociază achiziţia participaţiei de la Exxon pentru gazele din Marea Neagră

Matei Ion |
Data publicării:
Romgaz negociaza preluarea
Romgaz negociaza preluarea

Compania Romgaz negociază achiziţia participaţiei pe care compania americană Exxon o are în proiectul de explorare și exploatare a gazelor din Marea Neagră, a declarat miercuri Viorgil Popescu, Ministrul Energiei, Economiei şi Mediului de Afaceri, într-o conferință de presă.

“În acest moment Romgaz este interesat şi discută să achiziţioneze întregul pachet pe care Exxon îl deţine în explorarea gazelor din Marea Neagră. Romgaz este o companie puternică şi care poate să exploateze cu Petrom în condiţii de egalitate gazele din Marea Neagră”, a spus Popescu.

Ministrul spune că Romgaz, care are în derulare mai multe proiecte de investiții majore, este o companie suficient d esolvabilă pentru a achiziționa și a participa, alături de OMV Petrom, la proiect.

Exxon Mobil va ELIMINA 1.600 de locuri de muncă. Care este MOTIVUL

În context, ministrul a anunțat o scădere a prețului gazelor la bursă, după liberalizarea pieței, contrar opiniilor care anticipau o creștere a prețurilor. Ministrul spune că gazele sunt la jumătate de preț față de iarna trecută , că importurile au scăzut și că, mai mult, România exportă gaze.

“Pentru prima dată România face export de gaze naturale pentru că a găsit preţ mai bun în afara ţării. România devine un jucător pe piaţa gazelor naturale, ceea ce ne-am şi propus. Vom face şi deblocarea investiţiilor în Marea Neagră. A fost nevoie de abrogarea OUG 114, am făcut acest lucru”, spune el.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0914
Diferența 0.0004
Zi precendentă 5.091
USD
Azi 4.2701
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2701
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0914 RON
USD flag1 USD = 4.2701 RON
GBP flag1 GBP = 5.8539 RON
CHF flag1 CHF = 5.5772 RON
AUD flag1 AUD = 3.0417 RON
DKK flag1 DKK = 0.6816 RON
CAD flag1 CAD = 3.1618 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0279 RON
NOK flag1 NOK = 0.4519 RON
SEK flag1 SEK = 0.4824 RON
XAU flag1 XAU = 699.7256 RON
Monede Crypto
1 BTC = 291111.31RON
1 ETH = 8542.83RON
1 LTC = 229.94RON
1 XRP = 5.99RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27708.131.02%
BET-BK5584.830.97%
BET-EF1482.650.83%
BET-FI106458.141.64%
BET-NG1968.940.31%
BET-TR64885.601.02%
BET-TRN62677.881.02%
BET-XT2400.691.10%
BET-XT-TR5495.581.10%
BET-XT-TRN5323.031.10%
BETAeRO1004.581.22%
BETPlus4017.690.99%
RTL62266.681.01%

Opinii

Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Portul Constanța / FOTO: Constanța Port Facebook

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel