Recomandările medicilor pentru zilele caniculare. Care sunt riscurile

Matei Ion |
Data actualizării: | Data publicării:
Ce să nu facem pe caniculă
Ce să nu facem pe caniculă

Vremea călduroasă anunţată pentru zilele următoare, dar şi disconfortul termic ridicat pot crea o serie de probleme de sănătate, în special copiilor şi persoanelor vârstnice, afirmă şeful UPU al Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti, Silvia Nica, adăugând că sunt de evitat plimbările prin soare. 

"Din cauza expunerii la soare ne putem confrunta cu diverse afecţiuni, de la edemul de căldură (anumite părţi ale corpului reţin apa în exces şi se umflă) până la şocul termic. Pot apărea arsurile solare şi, nu în ultimul rând, din cauza deshidratării şi pierderii de săruri prin transpiraţie pot apărea complicaţii ale unor boli cronice", susţine dr. Silvia Nica, medic primar medicină de urgenţă, într-o postare pe pagina de Facebook a SUUB. 

Medicul recomandă populaţiei să evite plimbările prin soare între orele 11,00 şi 17,00; să consume doi litri de lichide zilnic, preferabil apă, nu sucuri cu zahăr şi adaos de conservaţi; lichidele pot fi reci, dar nu exagerat de reci; să se evite consumul de alcool, dar şi băuturile cu un conţinut ridicat de cofeină; să se consume fructe şi legume proaspete; hainele să fie din ţesături naturale gen bumbac, mătase, in, haine de culoare deschisă, capul să fie acoperit. 

Canicula cuprinde Europa. Temperaturile o iau razna în aceste țări

Doctorul mai recomandă folosirea unor creme cu factor de protecţie ridicat. 

"Dacă vă aflaţi la mare sau la ştrand, nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat mult timp la soare, fiindcă aparatul cardiovascular poate fi sever afectat. Nu în ultimul rând, dacă suferiţi de diferite afecţiuni este bine ca în această perioadă să consultaţi medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente", mai spune medicul. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0943
Diferența 0.0009
Zi precendentă 5.0934
USD
Azi 4.2964
Diferența 0.0000
Zi precendentă 4.2964
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0943 RON
USD flag1 USD = 4.2964 RON
GBP flag1 GBP = 5.8511 RON
CHF flag1 CHF = 5.5813 RON
AUD flag1 AUD = 3.0340 RON
DKK flag1 DKK = 0.6819 RON
CAD flag1 CAD = 3.1552 RON
HUF flag1 HUF = 0.0134 RON
JPY flag1 JPY = 0.0280 RON
NOK flag1 NOK = 0.4510 RON
SEK flag1 SEK = 0.4804 RON
XAU flag1 XAU = 686.0026 RON
Monede Crypto
1 BTC = 301979.24RON
1 ETH = 8951.70RON
1 LTC = 242.62RON
1 XRP = 6.65RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET27779.33-1.38%
BET-BK5561.49-1.26%
BET-EF1489.54-1.35%
BET-FI107361.240.88%
BET-NG1994.19-0.79%
BET-TR65052.35-1.38%
BET-TRN62838.95-1.38%
BET-XT2410.62-1.18%
BET-XT-TR5518.31-1.18%
BET-XT-TRN5345.04-1.18%
BETAeRO1002.58-0.56%
BETPlus4025.57-1.36%
RTL62485.56-1.35%

Opinii

Adrian Negrescu / Foto: Agerpres
Analistul Adrian Negrescu

Negrescu: România toacă miliarde, dar nu construiește nimic care să producă bani

România cheltuiește miliarde de euro din...

Leonardo Badea, Prim-viceguvernator BNR

Ce câștigă România, concret, din intrarea în OCDE

Aderarea României la OCDE, previzionată pentru...

Comunicate de presa

CEC Bank
CEC Bank / Foto: DCBusiness

CEC Bank susține plățile instant prin RoPay Alias

Clienții CEC Bank pot acum să trimită și să...

Fermieri / Foto: Freepik

POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2026 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel