Programul Rabla pentru motociclete și scutere. Cine susține ideea

Costin Spoială |
Data publicării:
Motocicletele ar putea intra în Programul Rabla
Motocicletele ar putea intra în Programul Rabla

Deputatul PSD de Arad Adrian Todor consideră că programul Rabla pentru autoturisme ar trebui extins şi pentru scutere şi motociclete noi, afirmând că sprijină o iniţiativă în acest sens a unui ONG, care strânge semnături pentru modificarea programului actual, transmite Agerpres.

"Cred că ar fi oportun ca şi deţinătorii de motociclete sau scutere să fie sprijiniţi prin acest program al Guvernului României, dându-li-se posibilitatea să-şi achiziţioneze şi ei o motocicletă sau un scuter nou. Sunt convins că foarte mulţi români şi-ar dori un astfel de program. De altfel, a şi fost demarată o strângere de semnături în acest sens, de către un ONG, iniţiativă care a adunat mulţi susţinători şi pe care am decis să o sprijin. Sper ca acest demers să fie încununat cu succes, iar de anul viitor, dacă nu chiar din acest an, să reuşim să introducem şi motocicletele în programul Rabla", a afirmat, miercuri, deputatul PSD de Arad Adrian Todor.

Citește și: Jumătate din voucherele pentru programul Rabla 2019, rezervate

Parlamentarul precizează că programul Rabla a ajuns în acest an la a 15-a ediţie, fiind alocaţi 322 de milioane de lei pentru românii care doresc să-şi achiziţioneze o maşină nouă.

"În 2019, se preconizează că aproximativ 35 de mii de români vor avea posibilitatea să-şi înlocuiască maşinile mai vechi de opt ani cu altele noi, mai puţin poluante", a mai afirmat Adrian Todor.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCBusiness și pe Google News

Ţi s-a părut interesant acest articol?

Urmărește pagina de Facebook DCBusiness pentru a fi la curent cu cele mai importante ştiri despre evoluţia economiei, modificările fiscale, deciziile privind salariile şi pensiile, precum şi alte analize şi informaţii atât de pe plan intern cât şi extern.

Articole Recomandate

Get it on App Store Get it on Google Play

Calculator schimb valutar

EUR
Azi 5.0891
Diferența 0.0002
Zi precendentă 5.0889
USD
Azi 4.4184
Diferența 0.0042
Zi precendentă 4.4142
Schimb
in
EUR flag1 EUR = 5.0891 RON
USD flag1 USD = 4.4184 RON
GBP flag1 GBP = 5.7709 RON
CHF flag1 CHF = 5.4845 RON
AUD flag1 AUD = 2.8428 RON
DKK flag1 DKK = 0.6813 RON
CAD flag1 CAD = 3.1354 RON
HUF flag1 HUF = 0.0133 RON
JPY flag1 JPY = 0.0282 RON
NOK flag1 NOK = 0.4302 RON
SEK flag1 SEK = 0.4611 RON
XAU flag1 XAU = 573.6697 RON
Monede Crypto
1 BTC = 377029.85RON
1 ETH = 12289.29RON
1 LTC = 364.78RON
1 XRP = 8.68RON
Indicatori financiari
IRCC:
3 luni: Error% p.a.
ROBOR:
3 luni: 5.93%
6 luni: 5.97%
12 luni: 5.99%
EURIBOR:
3 luni: -0.4770 %
6 luni: -0.3880 %
12 luni: -0.1270 %
Indici bursieri | Sursa: BVB
IndiceUltima valoareVariatie
BET22619.07-2.24%
BET-BK4396.80-2.32%
BET-EF1239.12-2.19%
BET-FI88044.58-2.00%
BET-NG1678.11-2.45%
BET-TR52739.30-2.24%
BET-TRN50967.24-2.24%
BET-XT1959.78-2.25%
BET-XT-TR4471.49-2.25%
BET-XT-TRN4332.56-2.25%
BETAeRO927.95-1.56%
BETPlus3296.34-2.20%
RTL50940.08-2.23%

Opinii

Prof. Mircea Coșea

Mircea Coșea: Românii au ajuns să muncească ieftin și pentru alții

Profesorul Mircea Coșea avertizează că România...

O femeie se uită nemulțumită la telefonul său / Foto: Freepik
Adrian Negrescu

Ce riscuri anunță Adrian Negrescu pentru piața carburanților

Adrian Negrescu avertizează că strategia...


POLITICA DE CONFIDENȚIALITATE | POLITICA COOKIES |

Copyright 2025 - Toate drepturile rezervate.
Informațiile BVB sunt destinate exclusiv pentru folosința individuală a utilizatorului final și nu pentru a fi redistribuite, revândute sau folosite în scop comercial.
pixel