Pro-Optica și IOR dezvoltă un scanner termic pentru spațiile publice

cat_s60_phone_with_flir_thermal_camera_26089237983_resize_38874100
România va produce scannere termice
Pro-Optica și IOR au creat un parteneriat pentru dezvoltarea și fabricarea unui scaner termic, care permite scanarea precisă și rapidă pe fluxuri de acces persoane și alarmarea în cazul temperaturilor corpului care depășesc limita febrei, anunță Ministerul Economiei.

Produsul, denumit CONDOR SR-FS, poate fi folosit la controlul accesului în zone cu flux mare de persoane, pentru reducerea timpului de evaluare a stării febrile, în locuri precum aeroporturi, metrou, frontieră, spitale (triaj), instituții publice, etc.

Citește și: Economia României resimte deja șocul pandemiei

“Am văzut deja că se pot produce izolete românești, iar ROMARM va începe să producă, în curând măști. Acum, alte două companii din industria națională de apărare specializate în optică, una cu capital privat, Pro-Optica, și alta cu capital majoritar de stat, aflată în portofoliul Ministerului Economiei, Întreprinderea Optică Română – IOR și-au unit eforturile pentru a produce în țara noastră un scaner termic”, a declarat Virgil Popescu, Ministrul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri.

Produsul, 100% concepție româneacă, este dezvoltat de Pro-Optica, societate cu capital privat, și lansat în fabricație la IOR, societate aflată în portofoliul Ministerului Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri, având certificat militar militar emis de Centrul de Cercetări Științifice Medico-Militare.

x close